Euro Vial Residence, parteneriat cu Universitatea Ovidius

Euro Vial Residence anunţă rezultatele şi proiectele viitoare, în cadrul parteneriatului educaţional încheiat cu Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Vineri, 12.11.2021, orele 14.00, în Vivo Mall (standul Euro Vial Residence de la Târgul de Imobiliare). La eveniment, vor participa Decanul Facultăţii de Construcţii, şef lucrări dr. ing. Cosmin Filip şi fondatorii Euro Vial Residence: Virgil Lixandru, Laurenţiu Manta.

În cadrul acestui parteneriat, s-a organizat în acest an un stagiu de practică pentru studenţii Facultăţii de Construcţii din an terminal, cu posibilitatea angajării la finalul stagiului, pentru viitorii ingineri, care se încadrează în standardele de calitate ridicată în domeniul construcţiilor. De asemenea, Euro Vial Residence a demarat în acest an finanţarea realizării unui laborator special de testare a materialelor de construcţii, în cadrul căruia studenţii vor beneficia de pregătire specializată, aplicaţii practice, sub supravegherea unei echipe cu experienţă în domeniu. Laboratorul are şi rolul de a genera venituri suplimentare Facultăţii de Construcţii ce au menirea de a fi reinvestite exclusiv în dezvoltarea bazei materiale pentru studenţi.  

„Prin acest parteneriat, ne dorim să menţinem în ţară forţa de muncă tânără, să perfecţionăm tinerii studenţi aspiranţi la un loc de muncă în construcţii, să îi implicăm în practica de pe şantier, să se obisnuiască cu standardele de calitate ridicată pentru ansambluri ce promovează excelenţa în construcţii, şi apoi să le oferim un loc de muncă. Nu ne oprim aici, vom continua sprijinirea studenţilor cu burse, în următorii ani.” declară Virgil Lixandru, CEO al EURO VIAL Residence şi antreprenor cu experienţă în mai multe domenii de business.

„Sunt recunoascătoare ca am avut un start promiţător în carieră, în urma stagiului de practică pe care l-am facut la Euro Vial Residence. Consider că acest parteneriat cu Facultatea pe care am urmat-o este un lucru benefic pentru toţi tinerii studenţi care au hotărât să pornească în această direcţie a construcţiilor” ne spune Andra Cristinica, absolventă a Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii ”Ovidius” din Constanta, şi actualmente inginer la Euro Vial Residence.

Cu peste 500 de unități vândute în proiectele dezvoltate, echipa Euro Vial Residence vă așteaptă la stand, să vă ofere informații despre ultimele apartamente disponibile în proiectele Sea On (Mamaia), Lake On (Constanța), Forest On (București), dar și despre proiectele viitoare ce vor fi construite în Mamaia.

„Experienţa în proiecte exclusiviste la malul mării este relevantă în demararea de noi investiţii importante ale EURO VIAL Residence, o parte dintre acestea fiind la stadiul de proiectare. Vom reveni cu noi detalii în preajma lansărilor pentru precontractare, dar putem garanta deja că se încadrează în zona high class – premium, aşa cum v-am obişnuit, şi că vor reprezenta noul trend al comunităţilor urbane de la Marea Neagră” ne declară Virgil Lixandru.

Euro Vial Residence a luat naştere în anul 2017, din pasiunea pentru calitate, profesionalism, eleganţă şi rafinament. Apartamentele sunt complet finisate şi construite printr-o excelenţă de neegalat. EURO VIAL Residence s-a remarcat în topul dezvoltatorilor imobiliari prin seria proiectelor rezidențiale de lux cu multiple facilități moderne, un amplasament de excepție si soluții inovatoare: sistemul SmartHome, Euro Vial Residence fiind primul dezvoltator din Constanta care a implementat acest sistem. Atenția specifică la detalii este principalul atribut, fie că ansamblul este aproape finalizat (SEA ON) sau în stadiul de execuție (LAKE ON). O altă particularitate menită să consolideze în timp valoarea structurilor EURO VIAL Residence este alinierea practicilor de construire la standardul nZEB, aferent clădirilor cu performanță energetică foarte ridicată.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Euro Vial Residence, parteneriat cu Universitatea Ovidius

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *