Este OFICIAL: S-a RUPT „căruța” între Chițac și Gabi Comănescu! Mogulul și amiralul, la… cuțite
S-au stricat ambasadele iremediabil între primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și sponsorul său, mogulul și magnatul petrolist Gabriel Comănescu, de la Grup Servicii Petroliere. Cu acest prilej, vă vine să credeți sau nu, dar Gabi Comănescu joacă acum în partea bună a… istoriei. Cei doi erau în clinciuri mai vechi, însă între timp ruptura este definitivă. De asemenea, am aflat și… de ce.
Un milion de euro. Aceasta a fost suma cu care Gabi Comănescu a sponsorizat campania din 2020 a lui Chițac, pentru Primăria Constanța. Fără să mai punem la socoteală sponsorizarea din 2016 sau diverse intervenții și activități de lobby în intervalul 2016 – 2020. Odată trezit împărat, Chițac nu a mai fost… același.
Fiind sponsorul aventurii electorale a lui Chițac, Comănescu și-a permis să îl trateze… de sus pe actualul primar, care a înghițit toată situația, până a fost ales. De atunci, nu s-au mai înțeles deloc. Comănescu a avut diverse solicitări pe ici-colo, mai o parcare, o investiție, ceva prin Mamaia, nimic – absolut nimic nu a îndeplinit Chițac. Pe lângă faptul că nu a percutat, Chițac a mai și… comis-o, a călcat pe bec în privința unui interes major al lui Comănescu. Vorbim aici de mega-scandalul din vara anului trecut, din Capitolul Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevedea două proiecte pilot care să demonstreze fezabilitatea economică și tehnică a hidrogenului, ambele urmând să fie derulate cu compania românească privată GSP Power, unul în Constanța, iar celălalt în Mehedinți, județul de baștină al ministrului Energiei, Virgil Popescu. Valoarea totală a celor două proiecte se ridica la 585 de milioane de euro.
Scandalul a fost de proporții și, în final, Comănescu a fost eliminat din proiect. Dar nu asta e marea lui problemă, ci faptul că – vă țineți bine? – cel care insista la Nicolae Ciucă pentru ca mogulul să fie scos din proiect a fost nimeni altul decât… Vergil Chițac! Astfel, la doar jumătate de an de când preluase mandatul de primar, Chițac l-a nenorocit pe sponsorul său la greii din PNL. Dacă Comănescu avea intrare la Virgil Popescu de la Energie, Chițac are ușile deschise la… Ciucă, personaj cu influență mult mai mare printre liberali. Evident, Comănescu a aflat de prestațiile negative ale lui Chițac în PNL și, cu acest prilej, ruptura dintre cei doi este iremediabilă.
PE ACELAȘI SUBIECT: