Este GRAV de tot pentru Cârjaliu de la Agigea: USR-iștii au depus actele pentru REFERENDUMUL de DEMITERE! „Solicităm PSD să îi RETRAGĂ sprijinul politic”

USR-iștii constănțeni au depus, vineri, documentația privind demararea referendumului de demitere a primarului PSD din Agigea, Cristian Maricel Cârjaliu. Gabriel Ciobanu, președintele USR Agigea, a început încă din luna martie să strângă numărul necesar de semnături și, vineri, le-a depus la Instituția Prefectului Constanța, fiind acompaniat de președintele USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, parlamentarii Stelian Ion, Remus Negoi și Cristina Rizea sau președintele Senatului, Anca Dragu.

A fost un demers care a durat mai bine de șase luni, cererea a fost depusă, din acest moment se derulează procedurile legale în vederea organizării cât mai rapide a referendumului în comuna Agigea”,  a spus Caragheorghe.

Potrivit lui Ciobanu, numărul de semnături este mai mare decât cel minim necesar și, în acest context, solicită PSD Constanța să îi retragă lui Cârjaliu sprijinul politic:

După alegerile locale, în consiliul local s-a format o majoritate cu scopul de a se dedica nevoilor cetățenilor și nu intereselor personale. Primarul PSD-ist Cristian Maricel Cârjaliu nu a fost de acord și nu este de acord cu această majoritate și a blocat întreaga activitate a consiliului local. Din dorința de a funcționa, am insistat să intrăm în consiliul local, iar primarul a hotărât să nu îl mai convoace, deși legea îl obligă să o facă cel puțin o dată pe lună. După mai multe demersuri pentru a debloca situația și fără rezultat, ne-am consultat cu cetățenii și am ajuns la concluzia că singurul demers este organizarea unui referendum local prin care să îl demitem pe primarul comunei. Pe 7 martie 2021 am demarat procedura de strângere de semnături și am reușit să strângem numărul necesar și să îl depășim, pentru ca astăzi să înregistrăm cererea, motivele și semnăturile. Solicit public primarului PSD-ist să își dea demisia în urma voinței cetățenilor, voință arătată prin semnăturile acordate. Solicit conducerii PSD să ia act de voința cetățenilor și să îi retragă sprijinul politic primarului din comuna Agigea, primar care este trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Victoria este a cetățenilor comunei Agigea!”, a spus Ciobanu.

ciobanu usr
Gabriel Ciobanu

Deputatul Stelian Ion speră la o prezență masivă la vot, pentru ca cetățenii să își ia comuna înapoi:

Aceste localități nu sunt sate fără câini, există niște legi care trebuie respectate. Pe funcțiile acestea importante, oamenii au fost aleși nu pentru a-și rezolva problemele personale, ci pentru a lucra în folosul comunității. În cazul nostru, în Agigea, se săvârșesc abuzuri de foarte mulți ani. Mesajul este clar: abuzurile trebuie să înceteze! Comuna trebuie redată locuitorilor, Agigea este o localitate foarte importantă, avem Port, obiective importante și nu mai poate continua în stadiul acesta de subdezvoltare. (…) Avem așteptarea unei prezențe masive la vot, pentru ca cetățenii să-și redobândească demnitatea, localitatea, care le aparține lor și nu vreunui primar vremelnic”, a spus Stelian Ion.

stelian usr
Stelian Ion
DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Este GRAV de tot pentru Cârjaliu de la Agigea: USR-iștii au depus actele pentru REFERENDUMUL de DEMITERE! „Solicităm PSD să îi RETRAGĂ sprijinul politic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *