EȘEC al CNCAV: Rata de vaccinare a ajuns la doar 31% în România. Constanța – 36,5%

Rata de vaccinare a ajuns la 31% la nivel național, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Calculul a fost făcut la populația eligibilă, în vârstă de peste 12 ani. Cei mai mulți oameni s-au vaccinat în București, unde rata de imunizare se apropie de 50%, dar sunt și două județe unde procentajul este sub 20%.

În București s-a vaccinat 49,4% din populația eligibilă. Capitala este urmată de județul Cluj, cu o rată de vaccinare de aproape 46%, județul Sibiu, cu 39%, Timiș – 36,3%, Constanța – 36,5% și Brașov – 36,3%.

Mai avem doar două județe, Giurgiu și Suceava, care au o rată de acoperire vaccinală sub 20%”, a precizat Gheorghiță.

El a vorbit și despre rata de vaccinare pe categorii de vârstă, în condițiile în care până acum s-au vaccinat 5,28 milioane de români. Dintre aceștia 5,17 au schemă completă de vaccinare.

La grupa de vârstă 60-69 de ani, acoperirea vaccinală se apropie de 40%. Urmează grupa de vârstă 50-59 de ani, cu 38%, 70-79 de ani, cu 36,3% și peste 80 de ani, cu aproape 20%. În grupa de vârstă 12-15 ani sunt 37.500 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, iar în grupa de vârstă 16-19 ani sunt peste 155.800 de persoane vaccinate, a spus Gheorghiță.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *