Erdogan spune că Netanyahu va fi judecat ca un criminal de război: „Este MĂCELARUL din Gaza!”

erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi în cele din urmă judecat ca un criminal de război din cauza ofensivei în curs a Israelului în Fâşia Gaza şi a criticat totodată ţările occidentale care sprijină Israelul, cerând totodată o reformă a Consiliului de Securitate al ONU, relatează Reuters.

Turcia, care susţine o soluţie cu două state pentru conflictul vechi de zeci de ani, a criticat aspru Israelul în legătură cu campania sa din Gaza, lansată ca răspuns la atacul grupului militant Hamas din 7 octombrie. Peste 15.500 de persoane au fost ucise în atacurile aeriene şi terestre israeliene, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Într-un discurs rostit în cadrul unei reuniuni a Comitetului Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) care are loc la Istanbul, Erdogan a declarat că ţările occidentale care sprijină Israelul îi oferă „sprijin necondiţionat pentru a ucide copii” şi sunt complice la crimele sale.

„Dincolo de faptul că este un criminal de război, Netanyahu, care este măcelarul din Gaza în acest moment, va fi judecat ca măcelarul din Gaza, aşa cum a fost judecat Milosevic”, a declarat Erdogan, făcând referire la fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic, care a fost judecat pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război la un tribunal de la Haga. „Cei care încearcă să treacă peste moartea tuturor acelor oameni nevinovaţi folosind scuza Hamas nu mai au nimic de spus omenirii”, a adăugat el, referindu-se la puterile occidentale, despre care a spus că sunt „oarbe şi surde”.

Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi occidentali şi de unele state din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră Hamas ca fiind o grupare teroristă şi găzduieşte unii dintre membrii acesteia.

Erdogan, al cărui partid de guvernământ are rădăcini islamiste, a declarat că aşa-numitul grup de contact al ţărilor musulmane, care a fost format luna trecută de OCI şi Liga Arabă pentru a purta discuţii despre Gaza cu ţările occidentale şi cu alţi actori, va continua discuţiile până când luptele din Gaza vor înceta, dar a adăugat că trebuie făcut mai mult. „Trebuie neapărat să evaluăm Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite şi Curtea Penală Internaţională (CPI) în acest cadru”, a spus el, adăugând că arsenalul nuclear al Israelului nu trebuie să fie uitat.

Erdogan, care cere de mult timp reformarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a fi mai incluziv, a mai spus că ONU a dat greş la testul din Gaza şi a insistat pentru o reformă urgentă, repetând că cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa – nu reprezintă lumea.

„Eforturile sincere ale secretarului general (Antonio) Guterres au fost sabotate de membrii Consiliului de Securitate”, a spus el. „Niciunul dintre noi nu trebuie să accepte acest sistem„, a adăugat el. „Nu este posibil ca o astfel de structură să aducă pace sau speranţă pentru omenire”, consideră liderul turc.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *