Erdogan, la Adunarea Generală a ONU: Turcia urmează să ratifice Acordul de la Paris

Turcia urmează să ratifice Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice luna viitoare, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în Adunarea Generală a ONU, relatează AFP.

Intenţionăm să prezentăm Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale în Parlamentul (turc) în vederea ratificării (acestuia) luna viitoare (…), înaintea Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice, prevăzut în noiembrie la Glasgow”, a anunţat Erdogan la tribuna Adunării Generale a ONU, la New York.

Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara sa a semnat Acordul de la Paris, însă nu l-a ratificat până în prezent „din cauza nedreptăţilor legate de repartizarea obligaţiilor şi împărţirea poverii” în privinţa reducerii emisiilor poluante. Turcia, care a semnat Acordul de la Paris în aprilie 2016, consideră că este necesar ca eforturile să fie diferenţiate între ţările industrializate, o categorie din care face parte.

Ţara a fost greu pusă la încercare, la fel ca multe alte ţări din bazinul mediteraneean, vara trecută, de incendii de pădure şi apoi de inundaţii bruşte, soldate cu aproximativ 100 de morţi şi care au cauzat naturii pagube importante. Turcia este afectată, de asemenea, de o secetă persistentă.

Acordul de la Paris – semnat în cadrul COP21, în 2015 – îndeamnă la limitarea încălzirii planetei la un nivel de cel puţin 2°C peste nivelul preindustrial, ideal la un nivel de 1,5°C. Însă, pe baza angajamentelor actuale ale statelor membre ale acordului, „lumea este pe drumul catastrofal către 2,7°C”, a avertizat recent secretarul general al ONU Antonio Guterres, care sublinia că „dacă nu schimbăm traiectoria în mod colectiv, există un mare risc de eşec al COP26”, la Glasgow. Această Conferinţă ONU urmează să aibă loc în Scoţia, la 12 noiembrie.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Erdogan, la Adunarea Generală a ONU: Turcia urmează să ratifice Acordul de la Paris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *