Epidemie de DILEALĂ la Consiliul Județean Constanța: Consilierii se întrunesc ca să stabilească ceva ce… s-a stabilit deja

Nu a avut nimeni speranța că președintele Mihai Lupu va avea vreo treabă cu Consiliul Județean Constanța, însă ceea ce se întâmplă acum poate fi oricând un scenariu de desen animat. Miercuri, 2 decembrie, consilierii județeni sunt convocați în cadrul unei ședințe de îndată, pentru ora 16:00, cu două proiecte pe ordinea de zi:

  1. Privind desemnarea unui consilier județean să conducă ședința de astăzi.
  2. Privind desemnarea unui vicepreședinte al CJC să exercite atribuțiile președintelui

Convocarea are mai multe nereguli. Prima dintre ele ține de o ilegalitate de proporții. Legea stipulează foarte clar: pentru astfel de ședințe, convocarea se face în termen de 3 zile de la data comunicării dispoziției sau documentului de convocare, nicidecum într-o oră, așa cum a procedat astăzi Mihai Lupu. A doua chiar ține de desene animate: cine conduce ședința care stabilește… cine trebuie să conducă ședința? A treia: Convocarea este făcută special pentru vicepreședintele Stelian Gima, care are deja atribuțiile președintelui, prin dispoziție emisă de Mihai Lupu încă de când ne-a anunțat că este infectat cu covid.

Dileala de la CJ i-a amețit și pe reprezentanții USR Constanța:

Mă gândesc că… unul dintre vicepreședinți… și probabil va fi Stelian Gima (cel care se va… autopropune – n.r.). Mă rog, inițiativa a fost a domnului Lupu, pentru că este internat să aibă cum să lucreze. S-a omis la ședință să se stabilească și prim-vicepreședintele. Nu, ah, am înțeles… în fine… ăăă… La consiliul local așa a fost, probabil că prin votul consilierilor va fi pus în drept Stelian Gima. Dar parcă prea e din scurt… Într-o oră… Neavând impact bugetar, posibil să se poată face așa, fără o bază legală… E prea din scurt, dar vom vedea mai pe îndelete. E în regulă să avem pe cineva cu drept de semnătură. Nu am înțeles de ce trebuie să facem ședința asta așa rapid…”, a spus liderul de grup al USR-PLUS, Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

VA URMA!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *