„Eliberat” de USR, PNL Constanța își trece proiectul: FĂRĂ taxe la podurile peste Dunăre pentru dobrogeni! Crușoveanu: „Este PRIORITAR pentru noi. Se aplică de la 1 ianuarie”

Taxele de poduri peste Dunăre pentru dobrogeni. A fost unul motivele de ceartă între liberali și USR-iști, în special între liberalii constănțeni și fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. Proiect inițiat încă din legislativul trecut, a primit recent raport favorabil în comisia de transporturi. Este vorba de o favorabilitate parțială, întrucât mai este nevoie de unda verde din partea unei alte comisii. Dincolo de această formalitate, eliminarea taxelor pentru constănțeni și tulceni se va aplica de la 1 ianuarie 2022, așa cum ne-a confirmat deputatul PNL Constanța, Marian Crușoveanu, membru în comisia de transporturi din Camera Deputaților:

„În sesiunea trecută, a fost adoptat în cadrul comisiei din cadrul căreia fac eu parte. Avem raport comun cu comisia de industrii. În sesiunea asta, va intra acolo. După ce se face raportul comun, intră în plen. Din discuțiile avute cu colegii, este un proiect prioritar pentru PNL Constanța și vom face tot ce ne stă în putință să ajungă în plen. Termenul de aplicabilitate este 1 ianuarie 2022, pentru a nu afecta bugetul în curs, ca să aibă timp și CNAIR să își facă bugetul pe anul viitor. Soluții sunt pentru a suplini și am făcut propuneri în sensul ăsta, am solicitat ministerului o situație foarte clară pe fiecare județ pe echipamente fixe și mobile pe care le au pentru verificarea rovignietei. Exemplu: de la vamă până la Varna, în Bulgaria, sunt 26 de astfel de aparate. La noi nu prea sunt, doar sporadic pe anumite zone. Am putea prin PNRR să avem aceste sisteme să le multiplicăm… Bulgarii au fost la fel ca noi, cu sisteme puține și după ce au mărit numărul a crescut cu 10% suma încasată. La noi dacă ar fi acest minim de 10% s-ar acoperi  exact suma asta din taxa de pod. Absolut toate partidele au fost de acord cu eliminarea acestei taxe, mai puțin USR”, a spus deputatul Crușoveanu, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “„Eliberat” de USR, PNL Constanța își trece proiectul: FĂRĂ taxe la podurile peste Dunăre pentru dobrogeni! Crușoveanu: „Este PRIORITAR pentru noi. Se aplică de la 1 ianuarie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *