Elevii și preșcolarii constănțeni au revenit în bănci. Sorin Mihai (ISJ): „Doar două unități școlare în scenariul ROȘU”

De astăzi s-au redeschis școlile, iar elevii și preșcolarii se întorc în bănci. Cu acest prilej, directorul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai; directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Cristina Schipor și prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, au avut declarații de presă. Aceștia sunt încrezători că vom înregistra un succes, întrucât în județul Constanța se vaccinează într-un ritm foarte bun, rata de incidență este scăzută și astăzi înregistrăm încă un pas spre normalitate. Potrivit lui Sorin Mihai, doar în două unități școlare din județ se mai face, de astăzi, școală online:

Avem 247 de unități care vor debuta în scenariul verde, toți elevii și preșcolarii vor fi prezenți fizic, avem 256 de unități care vor începe pe scenariul galben – vom avea prezenți numai preșcolarii și elevii din clasele pregătitoare și numai în două unități avem scenariul roșu – localitatea Dumbrăveni, acolo activitățile vor fi online. Orele de sport se vor desfășura în aer liber dacă permite vremea, dacă nu – în sălile de sport. Cu mască, bineînțeles. O singură excepție: la grădiniță nu trebuie mască”, a spus Sorin Mihai.

Potrivit Cristinei Schipor, întoarcerea elevilor la școală ar putea duce la creșteri ale infectărilor, însă nu așa mari:

Avem cadrul legislativ pentru UAT-uri de a încheia contracte de prestări de servicii cu medicii de familie care vor avea program altul decât cel scris la Casă. După o perioadă de carantină, cu un început de vaccinare care pentru județul Constanța merge foarte bine, din păcate nu avem atâtea vaccinuri pe câți doritori… suntem pe locul 4 din țară ca rată de vaccinare. Începem să intrăm într-un normal, începem școala astăzi. Faptul că suntem sub incidență mică și vaccinăm, e posibil să avem un succes, să nu avem creșteri așa mari. Probabil că o ușoară creștere va fi. În septembrie anul trecut spuneam că suntem o echipă – noi, ISJ și părinții. (…) Avem la momentul acesta 8 centre de vaccinare în județ, ele sunt pregătite”, a spus Cristina Schipor.

Prefectul Silviu Coșa a arătat că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche:

Este un pas spre normalitate, dar este o normalitate pe care s-o gestionăm, să continuăm să rămânem responsabili. În ultimele 5 zile, rata de incidență a fost aproape constantă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să credem că ceea ce este mai greu a trecut. Părinții sunt principalii noștri parteneri. Din totalul școlilor din județ, aproape jumătate sunt în scenariul doi, în principal datorită municipiului. Trebuie să fim vigilenți, ca părinți sau cadre didactice. Este o ușurare și pentru ele, pentru că se întorc în sistemul de învățământ”, a spus prefectul Coșa.

Incidența pe municipiul Constanța este luni de 2,21 (689 cazuri active), iar pe județ 1,35 (1.042 cazuri active).

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *