Site icon TOMIS NEWS

Elevii NU mai au voie cu telefoane mobile în timpul orelor de curs şi să fumeze la şcoală. Ministrul Deca: „Nu cred că vor fi mulți exmatriculați”

ligia deca 1

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, că elevii vor putea fi exmatriculaţi doar „ca ultim resort pentru cazurile cele mai grave” şi vor avea drept de reînmatriculare începând cu anul şcolar următor.

„Avem o serie întreagă de prevederi care vizează drepturile, obligaţiile elevilor, dar şi sancţiunile aplicate în cazul încălcărilor prevederilor legii. Sancţiunile sunt graduale, adică pleacă de la un avertisment şi merg încet, încet, deci sunt sancţiuni care pot viza retragerea unor drepturi, de exemplu a bursei, sunt sancţiuni care pot viza suspendarea pe o perioadă determinată. Ca ultim resort, pentru cazurile cele mai grave, se poate merge şi pe soluţia exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare, iar pe perioada exmatriculării vom prevedea, în procedura de combatere a violenţei în şcoală, consiliere psihologică şi, în general, măsuri pentru reabilitarea fiecăruia elev”, a explicat Deca, la Parlament, după şedinţa Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor în care se dezbate proiectul legii învăţământului preuniversitar, potrivit agerpres.

Ea a menţionat că, „dacă se ajunge la cazul extrem al exmatriculării, reînmatricularea se face în anul şcolar următor”, adăugând că înainte de exmatriculare există posibilitatea suspendării temporare pentru număr de zile, pentru un număr de săptămâni. „Cred că vor fi foarte puţine cazuri care vor ajunge până la această ultimă măsură. Până la această ultimă măsură se aplică toate celelalte”, a indicat Ligia Deca.

Ministrul a mai explicat că există o procedură de combatere a violenţei în şcoală, care prevede sancţiuni pentru diferite categorii de abateri, însă a subliniat importanţa prevenţiei.

„Eu cred că în acest caz cheia va fi prevenţia, nu sancţionarea. Însă, ca în orice sistem, ca în orice stat de drept, faptul că avem sancţiuni prevăzute pentru încălcări grave va acţiona şi în sensul prevenţiei ca aceste acte să se întâmple în şcoală sau în spaţii extraşcolare”, a completat ministrul.

Comisia pentru învăţământ a amânat la dezbateri decizia în cazul mai multor articole din proiect referitoare la examenul de Bacalaureat, la admiterea la liceu.

„Urmează să clarificăm tehnic nişte chestiuni şi, în funcţie de discuţiile care vor avea loc astăzi şi, probabil, mâine, vom reveni pe aceste capitole. Am vrut să găsim cea mai bună soluţie în aşa fel încât să putem şi corela articolele. După cum vedeţi, este un text destul de lung şi atunci când operăm o modificare undeva trebuie să ne asigurăm că în tot cuprinsul legii lucrurile sunt armonizate”, a precizat Ligia Deca.

Întrebată dacă a avut discuţii în coaliţie cu privire la aceste teme controversate, Deca a răspuns: „Avem discuţii în mod continuu cu partenerii din coaliţie, în aşa fel încât, aşa cum vă spuneam, să găsim soluţiile agreate de către toată lumea şi în interesul copiilor şi al oamenilor care lucrează în sistem”.

În privinţa amânării şi în cazul solicitărilor cultelor religioase, ministrul Educaţiei a spus că au fost găsite soluţii pentru o parte dintre ele şi se caută soluţii şi pentru celelalte.

„Încercăm ca varianta care trece de Comisia de învăţământ să fie una care adresează îngrijorările unui număr cât mai mare de actori din sistem şi actori legitimi din afara acestuia”, a adăugat ministrul.

Întrebată dacă se va reveni asupra deciziei privind definiţia diversităţii în care s-a înlocuit sintagma „identitare” cu „religioasă”, Ligia Deca a explicat: „În acest moment avem o definiţie agreată a diversităţii în lege, care include o serie de particularităţi”.

„Dorinţa noastră era să reflectăm că sistemul educaţional ia în considerare şi preţuieşte diversitatea fiecărui copil. Cred că avem în acest moment acest lucru în lege”, a indicat Deca.

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, un amendament al PNL, PSD şi Ministerului Educaţiei potrivit căruia „violenţa fizică sub orice formă din şcoli se va sancţiona, iar exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal”.

De asemenea, în 20 aprilie, comisia a adoptat un amendament propus de grupul PSD care se referă la definiţia ‘diversităţii’. Potrivit acestuia, „diversitatea” reprezintă „respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, religioase, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.

Prin acest amendament a fost înlocuit, din forma Guvernului, termenul „identitare” cu „religioase”. Forma iniţială a acestei definiţii era: „diversitatea – respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.

Discuţii amânate în comisia de învăţământ pe prevederile din legile educaţiei privind admiterea la liceu şi Bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, că elevii vor putea fi exmatriculaţi doar „ca ultim resort pentru cazurile cele mai grave” şi vor avea drept de reînmatriculare începând cu anul şcolar următor. Comisia pentru învăţământ a amânat la dezbateri decizia în cazul mai multor articole din proiect referitoare la examenul de Bacalaureat, la admiterea la liceu.

„Urmează să clarificăm tehnic nişte chestiuni şi, în funcţie de discuţiile care vor avea loc astăzi şi, probabil, mâine, vom reveni pe aceste capitole. Am vrut să găsim cea mai bună soluţie în aşa fel încât să putem şi corela articolele. După cum vedeţi, este un text destul de lung şi atunci când operăm o modificare undeva trebuie să ne asigurăm că în tot cuprinsul legii lucrurile sunt armonizate”, a precizat Ligia Deca.

Întrebată dacă a avut discuţii în coaliţie cu privire la aceste teme controversate, Deca a răspuns: „Avem discuţii în mod continuu cu partenerii din coaliţie, în aşa fel încât, aşa cum vă spuneam, să găsim soluţiile agreate de către toată lumea şi în interesul copiilor şi al oamenilor care lucrează în sistem”.

În privinţa amânării şi în cazul solicitărilor cultelor religioase, ministrul Educaţiei a spus că au fost găsite soluţii pentru o parte dintre ele şi se caută soluţii şi pentru celelalte.

„Încercăm ca varianta care trece de Comisia de învăţământ să fie una care adresează îngrijorările unui număr cât mai mare de actori din sistem şi actori legitimi din afara acestuia”, a adăugat ministrul.

Elevii nu mai au voie cu telefoane mobile în timpul orelor de curs şi să fumeze la şcoală

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală, prevede un amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat, luni, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Potrivit amendamentului, elevii din învăţământul preuniversitar sunt obligaţi: să frecventeze toate cursurile şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competenţelor şi însuşirii cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare; să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar; să se prezinte la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată; să manifeste înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară, elevi şi personalul unităţii de învăţământ; să sesizeze reprezentanţii unităţii de învăţământ şi, după caz, autorităţile competente cu privire la orice ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii, potrivit agerpres.

Elevii trebuie să păstreze curăţenia, liniştea şi ordinea în spaţiul şcolar, să cunoască şi să respecte, în funcţie de nivelul de înţelegere şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestora, normele de securitate şi sănătate în muncă, normele de prevenire şi de stingere a incendiilor, normele de protecţie civilă, precum şi normele de protecţie a mediului, dar şi obligaţia de a anunţa, în caz de îmbolnăvire, profesorul diriginte, direct sau prin intermediul părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, de a se prezenta la cabinetul medical şi, în funcţie de recomandările medicului, mai ales în cazul unei afecţiuni contagioase, să nu pună în pericol sănătatea colegilor şi a personalului din unitate.

Le este interzis: să distrugă, să modifice sau să completeze documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev şi orice alte documente din aceeaşi categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ; să introducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ preuniversitar, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane; să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ; să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice şi să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ. De asemenea, elevii nu au voie să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale.

Elevii din învăţământul preuniversitar nu au voie, totodată, să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităţilor de învăţământ sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online; să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare şi să manifeste violenţă în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ; să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă; să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului şcolar, cu excepţia elevilor majori şi a situaţiilor prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ; să invite sau să faciliteze intrarea în şcoală a persoanelor străine, fără acordul conducerii şcolii şi al diriginţilor; să promoveze idei, concepţii, doctrine, un limbaj, simboluri şi materiale (…) în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2022 cu modificările ulterioare.

Potrivit amendamentului, utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicaţii electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial inclusiv în timpul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în afara unităţilor de învăţământ, cu excepţia utilizării acestora în scop educativ, sau în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ. În învăţământul liceal, regulamentul intern al unităţii de învăţământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor menţionate în întregul sau parţial din incinta unităţii de învăţământ, precum şi în timpul activităţilor care se desfăşoară în afara acesteia. Aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizaţi să le folosească.

Drepturile, îndatoririle şi interdicţiile aplicate elevilor sunt completate şi detaliate în Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, în urma consultării Consiliului Naţional al Elevilor şi a celorlalţi parteneri de dialog ai Ministerului Educaţiei.

Prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt prevăzute în statutul elevului din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate, care se aprobă prin ordin al conducătorului ministerelor de resort, cu avizul Ministerului Educaţiei.

De asemenea, prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ postliceal militar sunt prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora care se aprobă prin ordin al ministrului de resort.

Președintele Federației Părinților: „Nici până acum elevii nu aveau voie să fumeze, să își folosească telefonul fără acordul profesorului”

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache a comentat pentru PSNews.ro faptul că elevii nu vor mai avea voie să își folosească telefonul în timpul orelor și nici să fumeze la școală, potrivit noilor amendamente aduse legilor educației. „Noi cu legile astea nu facem nimic” și „totul se rezumă la educație”, a declarat Iulian Cristache.

„Nici până acum elevii nu aveau voie să fumeze, nu aveau voie să își folosească telefonul, doar cu acordul profesorului, deci ne scărpinăm invers. Noi cu legea asta nu facem nimic, singura noutate este partea de exmatriculare care este cuprinsă, în rest statutul elevului are aceleași lucruri pe care le avea și înainte. Partea de sancțiuni verbale, scăderea notei la purtare, deci nu e absolut nici o schimbare din acest punct de vedere, doar exmatricularea e întradevăr un element în plus pe care noi l-am susținut pentru că suntem conștienți că e nevoie să aducem disciplină la nivelul unităților de învățământ. Sigur că este obligatoriu să vorbim întâi de prevenție și de informare, dar sunt situații în care, chiar și atunci când respecți toate aceste lucruri, tot trebuie să beneficiezi de o ultimă sancțiune, deci o ultimativă, partea de exmatriculare. Și exmatricularea nu o gândesc ca scoaterea unui elev din sistem, că nu faci altceva decât să îi faci mai mult răi, ci la modul în care trebuie să îl scoți, să îl duci la Direcția de Asistență Socială sau la cabinetul consilierului și să intervii specific, fie cu ei, fie cu siguranța școlară, fie cu ANA (Agenția Națională Antidrog), dacă vorbim de droguri și tot felul de chestii. Deci, e nevoie de o intervenție specifică astfel încât să ne asigurăm că acel elev poate să fie reintegrat, deci exmatricularea nu trebuie gândită ca o scoatere a lui din sistem, adică scoți răul din școală, dintr-o clasă și îl muți în stradă și ce ai făcut? În loc să îi dea în cap unui elev în clasă, o să îi dea în cap unui om pe stradă, și tot aia este. Deci până la urmă totul se rezumă cu educație, dar întradevăr cu niște finanțări pentru că noi vorbim din gură, vrem multe, dar nu facem mai nimic pentru a veni în sprijinul acestor copiii.”, a declarat președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache.

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală, prevede un amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat, luni, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor. Potrivit amendamentului, elevii din învăţământul preuniversitar sunt obligaţi: să frecventeze toate cursurile şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competenţelor şi însuşirii cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare; să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar; să se prezinte la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată; să manifeste înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară, elevi şi personalul unităţii de învăţământ; să sesizeze reprezentanţii unităţii de învăţământ şi, după caz, autorităţile competente cu privire la orice ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii.

Elevii din învăţământul preuniversitar nu au voie, totodată, să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităţilor de învăţământ sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online; să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare şi să manifeste violenţă în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ; să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă; să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului şcolar, cu excepţia elevilor majori şi a situaţiilor prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ; să invite sau să faciliteze intrarea în şcoală a persoanelor străine, fără acordul conducerii şcolii şi al diriginţilor; să promoveze idei, concepţii, doctrine, un limbaj, simboluri şi materiale (…) în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2022 cu modificările ulterioare. Potrivit amendamentului, utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicaţii electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial inclusiv în timpul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în afara unităţilor de învăţământ, cu excepţia utilizării acestora în scop educativ, sau în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ. În învăţământul liceal, regulamentul intern al unităţii de învăţământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor menţionate în întregul sau parţial din incinta unităţii de învăţământ, precum şi în timpul activităţilor care se desfăşoară în afara acesteia. Aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizaţi să le folosească.

Drepturile, îndatoririle şi interdicţiile aplicate elevilor sunt completate şi detaliate în Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, în urma consultării Consiliului Naţional al Elevilor şi a celorlalţi parteneri de dialog ai Ministerului Educaţiei. Prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt prevăzute în statutul elevului din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate, care se aprobă prin ordin al conducătorului ministerelor de resort, cu avizul Ministerului Educaţiei. De asemenea, prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ postliceal militar sunt prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora care se aprobă prin ordin al ministrului de resort.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version