Elevii constănțeni: „Educația: BĂTAIA DE JOC a primarului Chițac!”

Asociația Elevilor din Constanța(AEC) și Consiliul Județean al Elevilor Constanța (CJE CT) critică adoptarea  hotărârii ce stabilește cuantumurile burselor în forma sa inițială, fără mărirea lor, și trage un semnal de alarmă cu privire la afirmațiile primarului Vergil Chițac. Vineri, 29 octombrie a.c., a avut loc ședința Consiliului Local Constanța, unde a fost votată hotărârea ce stabilește cuantumurile burselor din semestrul I al anului școlar curent. Cuantumurile votate au fost aceleași ca cele din semestrul I al anului trecut, nefiind adoptată o mărire, în ciuda solicitărilor AEC și CJE CT în acest sens.

Față de semestrul I al anului trecut, pentru anul acesta au fost acordate sume de la bugetul de stat pentru bursele elevilor. Astfel, ar fi fost permisă mărirea burselor cu cel puțin 100 de lei, fără a fi modificată în vreun fel investiția din bugetul local. Totuși, Consilierii Locali au decis să voteze proiectul în această formă, fără a mări bursele, practic scăzând investiția în educație. Mai mult, în cadrul ședinței, primarul Vergil Chițac a afirmat faptul că nu dorește mărirea burselor de merit deoarece, din cauza școlii online, rezultatele elevilor au fost distorsionate. În fapt, cuantumul bursei de merit va fi egal cu cuantumul minim aprobat prin hotărâre de Guvern, astfel fiind alocați 0 lei din bugetul local pentru bursele de merit. De asemenea, primarul a ignorat necesitatea măririi celorlalte tipuri de burse, precum bursei de ajutor social, care este adresată elevilor din grupuri aflate la risc de abandon școlar.

Potrivit asociațiilor reprezentative, bursa de ajutor social este de 4 ori mai mică decât bursa de performanță și, din păcate, va rămâne așa încă un semestru. Mai mult, valoarea reală a acesteia a scăzut față de anul trecut din cauza inflației.

Tragem un semnal de alarmă cu privire la ignoranță consilierilor locali și a primarului și criticăm profund decizia de a adopta hotărârea în forma actuală! Consider strigătoare la cer afirmațiile primarului Vergil Chițac, care decide să nu dea niciun leu din bugetul local pentru bursele de merit, scuzându-se în baza unor afirmații la fel de deplasate ale unui alt individ sinistru, ignorând însă total nevoile elevilor. Toate bursele ar fi putut fi mărite cu cel puțin 100 de lei fără a afecta bugetul UAT, însă Consilierii Locali au decis să ignore factori precum inflația, asigurarea unor fonduri de la bugetul de stat, în favoarea unor afirmații populiste, care vizau strict unul dintre cele 4 tipuri de burse.”, a declarat președintele AEC, Ariana Dudună.

,,Din păcate Consilierii Locali au decis ca Primăria Constanța să facă și în acest an economii pe spatele elevilor și să nu investească în stimularea creșterii performanței școlare și în prevenirea abandonului școlar prin votul favorabil dat proiectului de hotărâre privind aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I.Constatăm cu dezamăgire faptul că administrația locală uită de alocația bugetară pe anul 2021 în sumă de 21.785.000 lei, bani prevăzuți pentru plata burselor aferente semestrului II an școlar 2020-2021 și pentru semestrul I al acestui an școlar. Amintim că suplimentarea cuantumurilor cu 100 de lei nu ar fi avut niciun impact bugetar asupra fondurilor locale, întrucât sunt bani proveniți de la nivel central, dar se pare că administrația locală consideră aceste măsuri ca fiind unele populiste.”, a subliniat și Eduard Chirilov, președintele interimar al Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Elevii constănțeni: „Educația: BĂTAIA DE JOC a primarului Chițac!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *