Elena Băsescu: „Propunem creșterea numărului de gospodării branșate la rețeaua națională de gaze”

Președintele PMP Constanța și candidat al partidului pentru Senatul României, Claudiu Palaz, a organizat joi o conferință de presă, alături de secretarul general adjunct, Ioana Constantin și Elena Băsescu, candidat pentru Camera Deputaților. Elena Băsescu a vorbit despre campania pe care o desfășoară în județul Constanța și a subliniat, printre altele, că a constatat o necesitate: racordarea mai multor localități constănțene la rețeaua națională de gaze:

„Am bătut județul Constanța în lung și în lat, deși din cauza condițiilor foarte grele – restricțiile impuse de autorități – am reușit să mă întâlnesc cu sute de persoane cu care am discutat despre problemele cu care se confruntă și propunerile pe care PMP le propune în această campanie electorală. Am tras niște concuzii de etapă. Lumea este sătulă de scandaluri politice, de aceea au fost foarte receptivi atunci când am venit cu proiectele pe care le propune PMP. Mă refer la proiectele majore – reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale – hoție din banii românilor, revenirea la alegerea primarului în două tururi, digitalizarea administrației, transparentizarea instituțiilor. (…) Cei cu care am interacționat au ridicat foarte multe probleme de administrație locală, vorbesc în principal de extinderea rețelei de gaze. Din cele 71 de localități, doar 18 sunt branșate la rețeaua națională. Am următoarele propuneri: PMP are în program un proiect major care se cheamă „Gaze românești pentru toți românii” și propune o creștere de la 32% la 65% a numărului gospodăriilor branșate. Pentru asta este nevoie de o modificare a OUG care privește exploatarea din Marea Neagră. În Marea Neagră sunt 114 milioane de metri cubi de gaze care nu sunt încă exploatate”, a spus Elena Băsescu.

Elena Băsescu și Ioana Constantin

Ioana Constantin a subliniat, printre altele, că această campanie electorală este atipică, din cauza crizei sanitare. Nu vorbim doar de regulile de prevenție impuse, ci de sistemul sanitar care… ucide – cu trimitere la situația de la Piatra Neamț.

„În România există cele mai mici alocări pentru sănătate din întreaga UE, vorbim de infrastructură spitalicească și de alocări bugetare pentru pacienți. După ce am văzut ce s-a întâmplat la Piatra Neamț, e foarte important să vorbim de depolitizarea sistemului de sănătate. Am cerut prin prim-vicepreședintele PMP Cristian Diaconescu un audit general în tot sistemul, la toate spitalele. Am văzut partide care au spus că e vremea să ne oprim din campanie. Nu, e vremea să discutăm adevărul despre sistemul de sănătate. De fiecare dată fugim de adevăr. (…) Avem spitale care ucid. Este revoltător…”, a spus Ioana Constantin.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *