Efectele retragerii NATO: Al-Qaeda se DEZVOLTĂ în Afganistan sub PROTECȚIA talibanilor

Detaliile unui raid discret din octombrie anul trecut împotriva unui lider al-Qaeda, Husam Abd-al-Rauf, în provincia Ghazni din Afganistan, au scos la lumină felul în care rețeaua teroristă se dezvoltă sub protecția talibanilor și rămâne conectată cu filialele sale de pe întreg globul, potrivit informațiilor obținute de CNN de la surse din serviciile afgane de informații. Ofițerii de informații afgani spun că teroriștii al-Qaeda primesc adăpost și protecție de la talibanii din Afganistan, oferind la schimb bani și expertiză în fabricarea bombelor. Legăturile sunt atât de strânse, încât ajung să formeze familii.

În urma operațiunii din octombrie 2020 împotriva lui al-Rauf au fost găsite mesaje între Afganistan și Siria, spune un oficial afgan. Zece zile mai târziu au loc două atacuri rare ale Statelor Unite împotriva unor militanți al-Qaeda din provincia siriană Idlib, deși oficialii americani au încercat să minimalizeze orice conexiune între cele două evenimente.  Detaliile necunoscute până acum ale raidului împotriva lui al-Rauf arată cât de strânse sunt legăturile dintre al-Qaeda și talibani, potrivit unui înalt oficial din serviciile afgane de informații, care a stat de vorbă cu jurnaliștii CNN.

Este o legătură „mult mai adâncă decât credeam„, spune ofițerul de informații. „Nu este doar o legătură ideologică, e și o legătură de familie. Se fac căsătorii între cele două entități. Iar talibanilor le este imposibil să oprească sau să împiedice al-Qaeda să întreprindă acțiuni” în afara țării. Oficialul mai spune că al-Qaeda primește protecție de la talibani în schimbul expertizei de a strânge fonduri și de a fabrica bombe artizanale. Teroriștii „colectează bani din diverse părți ale lumii și îi dau talibanilor„, explică oficialul afgan. „Îi antrenează pe atacatorii-sinucigași și predau strategie. În schimb, talibanii le oferă adăpost”.

Din perspectiva acestor dezvăluiri ale oficialilor afgani, retragerea SUA din Afganistan, decisă de administrația Biden, devine o știre inconfortabilă, mai notează CNN. Joe Biden și-a bazat decizia retragerii trupelor din cel mai lung război împotriva terorismului în mare parte pe faptul că grupările teroriste din Afganistan nu mai repezintă o amenințare pentru America. Când a anunțat retragerea, Biden a spus că America a mers în Afganistan pentru a se asigura că această țară „nu va mai fi folosită ca bază pentru atacuri împotriva teritoriului nostru”. Cu rețeaua al-Qaeda „destructurată”, acest obiectiv a fost „îndeplinit”, a mai arătat președintele SUA.

Cu toate acestea, oficialii afgani descriu o grupare teroristă care se bucură de un adăpost confortabil în zonele controlate de talibani și care, uneori, este vânată de forțele speciale afgane. Un oficial afgan estimează că peste un și jumătate gruparea va putea lansa atacuri împotriva Occidentului, iar până la sfârșitul acestui an va fi capabilă să lanseze atacuri regionale din Afganistan. Aceste ieșiri rare ale ofițerilor de informații afgani se datorează îngrijorării crescânde că retragerea SUA din Afganistan – la împlinirea a două decenii de la atacurile de la 11 septembrie 2001 – va conduce la intensificarea activității grupărilor teroriste.  

Revenind la raidul din octombrie împotriva lui al-Rauf, cunoscut sub numele de Abu Muhsen al-Masri, operațiunea a scos la iveală cât de întinsă este al-Qaeda. Al-Rauf a murit din cauza rănilor la scurt timp după ce a fost capturat de forțele speciale afgane în satul Kunsaf, controlat de talibani, în regiunea Ghazni. Pe 27 decembrie 2018, un tribunal din Manhattan a emis un mandat de arestare pe numele său, pentru „conspirație în vederea uciderii de cetățeni americani” și pentru că a „furnizat suport material unei organizații teroriste străine„, potrivit FBI, care l-a pus pe lista celor mai căutați teroriști. În ultimii zece ani, al-Rauf a publicat o serie de înregistrări audio și video prin intermediul canalelor media al-Qaeda, în care arăta spre „mincinosul de la Casa Albă, care pretinde că retrage trupele din Afganistan pentru că misiunea s-a încheiat” sau califica Statele Unite și Marea Britanie drept rasiste. Ofițerii de informații afgani spun că al-Rauf, de naționalitate egipteană, se ascundea în Afganistan din 2014, după ce a fugit din Pakistan, și ținea legătura cu celule al-Qaeda din alte țări. În computerul său au fost găsite mesaje criptate, prin care comunica cu celule al-Qaeda din Siria și Pakistan.

Era în legătură cu alți membri-cheie al-Qaeda din restul lumii. Avea planuri de acțiuni„, a arătat un oficial afgan, fără să dea alte detalii, din cauza unor operațiuni contra-teroriste în desfășurare. „Locuința lui era foarte bine bine apărată de talibani„, a mai adăugat oficialul. În mesajele găsite în computerul său, al-Rauf le spunea celorlalți lideri teroriști că Afganistan se va întoarce în curând la poziția sa de dinainte de 11 septembrie 2001, de principală bază a grupărilor teroriste, a dezvăluit un ofițer afgan. El s-a arătat îngrijorat că, prin retragerea SUA, Afganistan „va deveni o bază, o fortăreață pentru cei care vor să comită atacuri în afara țării”. Ofițerul a mai spus că nu are nicio dovadă în prezent că al-Qaeda ar plănui atacuri în afara Afganistanului. „Dar intră într-o nouă fază a reorganizării și apoi vor face misiuni la scară mai mare”, a adăugat el, precizând că a obținut informații în acest sens de la un prizonier capturat în timpul operațiunii împotriva lui al-Rauf.

Posibil indiciu al extinderii globale a celulelor din Afganistan ale rețelei, cele două atacuri chirurgicale împotriva militanților al-Qaeda din Siria au fost executate de SUA, la câteva zile după raidul împotriva lui al-Rauf și descoperirea mesajelor în computerul său. Un alt oficial afgan a declarat pentru CNN că SUA le-au cerut să amâne publicarea acțiunii împotriva lui al-Rauf, care a avut loc cu două săptămâni înainte de a fi anunțată, pe 24 octombrie. Oficialul spune că „foarte probabil” raidul a avut legătură cu atacurile din Siria, dar nu are dovezi în acest sens.

Dronele americane au lovit două ținte în Siria, pe 15 și 22 octombrie, distrugând două celule al-Qaeda. Despre prima lovitură se cunosc puține detalii, iar despre a doua se știe că a ucis șapte lideri al-Qaeda, surprinși în timpul unei întâlniri, potrivit unui comunicat al comandamentului american. Un oficial american a minimalizat legăturile dintre raidul împotriva lui al-Rauf, mesajele interceptate și atacurile bruște împotriva celulelor al-Qaeda din Siria.

Suhail Shaheen, un purtător de cuvânt din Doha al talibanilor, care preferă denumirea de Emiratul Islamic, neagă că talibanii din Afganistan ar găzdui teroriști al-Qaeda. El afirmă că guvernul de la Kabul încearcă de 20 de ani „să creeze această suspiciune, ca să determine rămânerea forțelor străine„, astfel încât „ei să rămână la putere și să aibă acces la miliarde (de dolari – n.r.) ca să-și îngrașe conturile din bănci”. Shaheen mai spune că acordul Emiratului cu Statele Unite stabilește că nu vor permite ca Afganistanul să fie folosit ca bază pentru atacuri împotriva SUA sau a aliaților lor:

„Dacă permitem asta, ne creăm probleme singuri și nu va fi pace în Afganistan. Război după război. E împotriva intereselor noastre”.

El mai adaugă că, după semnarea acordului dintre talibani și SUA la Doha, comandanții militari s-au adunat la un loc și au rostit un angajament verbal, pe care apoi l-au scris. 

Un raport din ianuarie al Departamentului american al Trezoreriei arată că al-Qaeda „capătă putere în Afganistan, în vreme ce continuă să opereze împreună cu talibanii, sub protecția lor”. Relația talibanilor cu al-Qaeda a fost subiectul mai multor evaluări, oficialii americani fiind acuzați de unii critici că exagerează amenințarea pe care o reprezintă cu scopul de a primi mai multe resurse militare, iar mai recent că minimalizează amenințarea, în vederea retragerii plănuite. În vreme ce mulți analiști consideră că talibanii regretă că au adăpostit gruparea teroristă din spatele atacului de la 11 septembrie, ceea ce a declanșat invazia Afganistanului, aceștia l-au promovat în 2015 pe Siraj Haqqani, un insurgent afiliat al-Qaeda, care conduce rețeaua Haqqani, să fie șeful operațiunilor militare ale talibanilor. Un ofițer de informații afgan afirmă că multe dintre detaliile legate de perioada petrecută de al-Rauf în Afganistan demonstrează conexiunile lui strânse cu liderii talibanilor.

Unul dintre intermediarii lui talibani, Zahed, a apărut pe o listă de prizonieri întocmită de talibani, pe care îi doreau eliberați ca parte a acordului de pace de la Doha. „La vremea aceea nu știam legătura”, a spus ofițerul afgan. „Asta arată valoarea pentru liderii talibani a acelui om, care lucra ca legătură între al-Qaeda și talibani”. 

Un raport ONU din februarie arată că „uciderea unor lideri al-Qaeda în teritoriile controlate de talibani demonstrează cât de apropiate sunt cele două grupări„. Raportul menționează moartea lui al-Rauf, dar și uciderea unui adjunct al-Qaeda în subcontinentul indian, Mohammad Hanif, pe 10 noiembrie 2020, în provincia Farah din Afganistan. Raportul citează un stat membru ONU, care afirmă că Hanif „le preda talibanilor tehnici de fabricare a bombelor”.

Raportul concluzionează: „Ambii par să fi beneficiat de adăpost și protecție din partea talibanilor”. În plus, există și „alte probe ale relației apropiate dintre grupări”, mai arată raportul, care citează cererea talibanilor ca soția unui lider al-Qaeda ucis într-un raid în 2019 să fie inclusă într-un schimb de prizonieri din 2020 cu guvernul afgan.

Oficialul serviciilor de informații afgane a refuzat să spună numele actualului lider al-Qaeda în Afganistan, menționând doar că Ayman al-Zawahiri a rămas liderul grupării după moartea lui Osama Bin Laden, în 2011. „Informațiile noastre sugerează că al-Zawahiri se află undeva în Regiunile tribale administrate la nivel federal din Pakistan (FATA, o zonă la granița dintre Afganistan și Pakistan – n.r.). Dar nu avem dovezi clare despre locația sa exactă”, a mai spus ofițerul de informații.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *