Site icon TOMIS NEWS

EcoFin ne mai păsuiește până în octombrie. Raportul arată că deficitul bugetar al României este cumplit – Suntem într-o situație foarte gravă

deficit

EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, vor aviza vineri recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene care constată că România, stat aflat în procedură de deficit excesiv, nu şi-a respectat angajamentul din planul fiscal şi nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar conform obiectivului, arată documente ale CE. Din primele discuții care au reieșit din EcoFin, situația României este rea de tot. Deficitul bugetar se duce la 8,6% din PIB și datoria publică se apropie de 60% din PIB. Miniștrii de Finanțe din UE arată că reforma fiscală trebuia să fie deja implementată, iar România este în punctul în care încă negociază. Blocajul politic din țara noastră nu face decât să ne agraveze situația.

Principalele concluzii ale ședinței EcoFin, care la final vor fi cuprinse într-un raport mai amplu:

– România ar putea încheia anul cu un deficit de 8,6% din PIB

– ⁠Datoria publică ar putea crește la aproape 60% din PIB până la finalul anului (59,4% mai exact)

– ⁠În 2024, cheltuielile cu salariile din sectorul public au crescut cu 21,5%, iar cheltuielile sociale (inclusiv pensiile, ajutoarele) au crescut cu 19,5%

– ⁠Reforma fiscală ar fi trebuit implementată deja, există un risc major ca România să nu reducă deficitul până în 2030

– ⁠Concluzia este că România nu a respectat recomandările Comisiei Europene

„Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv pentru două state membre – România şi Belgia. În special, se aşteaptă ca Consiliul EcoFin să adopte o decizie care să stabilească faptul că România nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi reduce deficitul excesiv, deschizând calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale. Aceasta vine în urma unei recomandări anterioare a Consiliului care recomanda ca România să pună capăt situaţiei sale de deficit excesiv până în 2030. Pentru Belgia, Comisia a propus o recomandare revizuită pentru a-şi pune capăt deficitului excesiv până în 2029. Se aşteaptă ca EcoFin să decidă cu privire la acţiunile suplimentare din cadrul procedurii de deficit excesiv, care decurg din recomandările Comisiei din Pachetul de primăvară 2025, în cadrul următoarei sale reuniuni din 8 iulie 2025”, arată acum Comisia Europeană

Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) dă termen României până pe 15 octombrie să vină cu măsurile necesare pentru reducerea deficitului, informează Digi24, care citează mai multe surse. Consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE a decis, vineri, că România are termen până pe 15 octombrie 2025 să prezinte măsurile de reducere a deficitului bugetar. Ulterior, România ar trebui să raporteze progresele înregistrate de două ori pe an, în primăvară și în toamnă. Amintim că Guvernul și-a asumat ca în termen de șapte ani să revină cu deficitul de la 9,3% la sub 3%. De asemenea, Consiliul a emis și recomandări Guvernului României, după cum reiese din documentul intrat în posesia Digi24.

Consiliul stabilește termenul de 15 octombrie 2025 pentru ca România să ia măsuri eficiente și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea în timp util a deficitului excesiv. Ulterior, România ar trebui să raporteze progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări cel puțin o dată la șase luni, în primăvară, în contextul raportului său anual de progres, și în toamnă, până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.

România trebuie să se asigure că rata nominală de creștere a cheltuielilor nete nu depășește o serie de valorile maxime stabilite

România trebuie, prin urmare, să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version