Spread the love

Federația Tinerilor din Constanța (FTC) anunță joi o nouă echipă de conducere, reprezentanții tinerilor din județul Constanța ce se vor lupta cu dezinteresul autorităților și modul în care interesele baronilor locali sunt puse deasupra intereselor tinerilor.

Miercuri, 12 august a.c, a avut loc ședința Adunării Generale a Federației Tinerilor din Constanța, în cadrul căreia a fost aleasă noua componență a Consiliului Director, organul de conducere al organizației. Cei 3 tineri constănțeni nou-aleși să își reprezinte colegii, în mandatul 2020-2021,  sunt:

  • Roxana-Ioana Șerban, președinte al Federației Tinerilor din Constanța
  • Corina Iancu, vicepreședinte al Federației Tinerilor din Constanța
  • Alexandru-Florin Cartoafă, vicepreședinte al Federației Tinerilor din Constanța

Roxana-Ioana Șerban, președinte FTC, este, împreună cu ceilalți doi colegi ai săi din Consiliul Director, studentă, în anul I, la Facultatea de Drept a Universității din București. Aceasta a absolvit Liceul Teoretic „Traian” Constanța, fiind pe parcursul anilor de liceu un voluntar activ în diferite organizații. În ceea ce privește reprezentarea, Roxana a fost vicepreședinte al Asociației Elevilor din Constanța și reprezentant al elevilor din Liceul Teoretic „Traian”, dând dovadă de perseverență și curaj în lupta ei pentru respectarea drepturilor elevilor și asigurarea accesului tuturor la o educație de calitate și gratuită.

Corina Iancu, vicepreședinte FTC, este absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, fiind implicată încă de la vârsta de 15 ani în sectorul de tineret. Corina a ocupat poziția de vicepreședinte al Asociației Elevilor din Constanța și reprezentant al elevilor liceului său, luptând pentru respectarea drepturile și interesele elevilor, în mod ferm, cu legea în mână.

Alexandru-Florin Cartoafă, vicepreședinte FTC, este absolvent al unui alt liceu din Constanța, Liceul Teoretic „Ovidius”, fiind reprezentantul elevilor din acest liceu, acesta asumându-și și rolul de membru în Consiliul Director al Asociației Elevilor din Constanța. Pe lângă activitatea în zona de tineret, Alexandru a practicat ciclism de performanță, fiind fost membru al echipei constănțene de ciclism și al lotului național.

„Activând pe parcursul anilor de liceu în zona de tineret și fiind mereu interesată să mă implic cât se poate de mult în societate, am putut observa faptul că, în județul Constanța, acest sector este subdezvoltat. Tot mai mulți tineri aleg să ia calea marilor orașe, după terminarea studilor, și, astfel, se pierde potențialul de dezvoltare. Cauzele sunt vaste, dar vizează, în primul rând, dezinteresul manifestat de către decidenți, dar și modul în care aceștia aleg să pună mai presus dorința de îmbogățire, interesele baronilor locali mai presus de interesele tinerilor. Ne asumăm un mandat în care bunăstarea tinerilor pe care îi reprezentăm să primeze, indiferent de obstacolele pe care le vom întâlni în calea noastră!”, a declarat noul președinte al FTC, Roxana-Ioana Șerban.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *