„După mine, POTOPUL!” Moga și-a falimentat firma de controlori RATC, se caută soluții după DEZASTRUL lăsat de senator

Consilierii locali municipali s-au reunit, joi, în ședința ordinară pentru luna mai, în cadrul căreia au adoptat mai multe proiecte de hotărâre, printre care unul cu o importanță aparte. Proiectul de hotărâre privind transmiterea în administrarea RAEDPP a unor imobile aflate în domeniul privat al municipiului se referă la Piața Filipescu unde, printre altele, a funcționat și SC Clean Control ITC SRL Constanța, societate comercială de tristă amintire atât pentru constănțeni, cât mai ales pentru RATC.

Firma controlată de senatorul PSD, Nicolae Moga, nu a fost parte componentă a vântului schimbării din ultima perioadă, așa că vremea căpușării în stil mafiot a apus. La RATC s-au schimbat multe între timp, începând de la conducere și până la controlori. În prezent, RATC asigură serviciul de control bilete și abonamente de călătorie prin personal propriu, iar convingerea este una generală în cadrul Regiei locale de transport: „Cu mai puțin de 20 de oameni facem ce făcea Clean Control cu 50”.

RATC a predat clădirea prevăzută în proiectul de hotărâre adoptat joi către RAEDPP, iar intervenția primarului Decebal Făgădău este de ținut minte: „RAEDPP intenționează să dezvolte zona acestei piețe, care, trebuie să recunoaștem, nu arată deloc bine și nici nu prea a funcționat ca piață. Am început discuții cu noua conducere a Regiei, în vederea integrării tuturor spațiilor într-un tot unitar”.

Într-adevăr, nu prea a funcționat ca piață, ci ca o locație unde Clean Control a tocat banii constănțenilor și a evitat cu măiestrie orice verificare a statului în fiecare an, timp de mulți ani. După ce Clean Control și-a luat tălpășița din clădirea din str. Egretei nr. 13, RATC a predat clădirea către RAEDPP, care trebuie, după votul de joi, să se apuce de treabă, respectiv amenajarea de apartamente și garsoniere sociale.

Între timp, senatorul Moga s-a falimentat controlat. Fără banii constănțenilor și ai RATC, Clean Control și-a suspendat activitatea pe 1 februarie 2019:

Reținem că SC Clean Control s-a retras în glorie, asemenea oricărei firme de parlamentar care se respectă, fără pierderi, cu profit deloc mic, semn mai mult decât evident că singura menire a acestei societăți comerciale a fost strict de căpușare a RATC:

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*