După „lupte seculare”: IGPR a scos la CONCURS postul de șef al IPJ Constanța

Într-un 2020 lovit de pandemie și cu un spectaculos ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, în interiorul ministerului s-a uitat de… menirea principală: aplicarea legii. Astfel, în timp ce polițiștii ne chioreau cu girofare și ne puneau să ascultăm imnul de stat pe bulevarde, au uitat de propria ogradă: organizarea concursurilor pentru structurile de conducere. TOMIS NEWS a reclamat în mai multe rânduri această situație – deși este caz antologic de abuz în serviciu, inclusiv sindicatele și – cât de impresionant – actualul ministru Lucian Bode s-a arătat foarte afectat, mai ales că și IPJ Constanța se încadrează în această poveste, pe lângă multe alte structuri, cu excepția Jandarmeriei, care și-a făcut temele.

Chestorul de Poliție Adrian Constantin Glugă a ajuns la IPJ Constanța la 1 iulie 2020. Pe statutul polițistului, legislație, ordonanțe de urgență, ordine de ministru și orice doriți,  până la 1 iulie 2021 trebuia organizat concurs pentru funcția de șef al IPJ. Evident, nu a avut loc acest lucru.

Între timp, luni, 19 iulie, Inspectoratul General al Poliției Române a scos la concurs postul de șef al IPJ Constanța. Potrivit anunțului, cererile de participare la concurs vor fi depuse până la data de 26.07.2021, ora 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare). Dosarele de recrutare vor fi depuse, până la aceeași dată, respectiv 26.07.2021, ora 16.00 (și în zilele nelucrătoare), exclusiv în format electronic (scanat, format PDF needitabil). Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, în data de 24.08.2021.

Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10, iar nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00. De asemenea, candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, aceștia fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet a Ministerului Afacerilor Interne.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *