După EȘECUL negocierilor cu Gazprom, Moldova riscă să rămână și fără energie elelctrică

În eventualitatea în care autoritățile de la Chișinău vor asigura cu gaze naturale, din surse alternative, doar teritoriul din dreapta Nistrului, există riscul sistării energiei electrice. Este atenționarea experților în domeniul energetic, potrivit cărora chiar dacă Republica Moldova va procura energie electrică doar din Ucraina, Tiraspolul ar putea boicota acest proces. În aceleași timp, reprezentanții guvernării spun că plata pentru fiecare metru cub de gaze naturale este obligatorie atât pentru cetățenii din dreapta, cât și pentru cei din stânga Nistrului, transmite IPN.

Experții în domeniul energetic spun că lipsa unui nou contract cu Gazprom este periculoasă pentru Republica Moldova, întrucât pune în pericol aprovizionarea țării și cu energie electrică. Și asta pentru că Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, care activează deja, parțial, pe cărbune, și-ar putea sista activitatea.

Dacă se dorește penalizarea Republicii Moldova pentru schimbarea vectorului politic, acest lucru se poate întâmpla foarte ușor. În cazul în care nu se va semna un contract cu Gazprom, Republica Moldova va fi nevoită să procure gaze din diferite surse, mă îndoiesc că acele surse vor fi suficiente pentru ambele maluri. Chiar dacă se va reuși aprovizionarea întregului teritoriu al Republicii Moldova, mă îndoiesc că vom primi plățile pentru gazul livrat regiunii transnistrene. Două blocuri ale Centralei de la Cuciurgan deja funcționează pe cărbune. Respectiv, dacă nu vor fi gaze naturale, vor fi nevoiți să utilizeze cărbune, cărbunele tot trebuie procurat. Și asta nu-i în avantajul lor”, a spus Ion Muntean în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Expertul atenționează că, deși Chișinăul are posibilitatea să procure energie electrică din Ucraina, Tirapolul are pârghii să boicoteze această achiziție.

Pe de altă parte, dacă nu vom lua energie electrică de la Cuciurgan, ar trebui de pe acum de examinat scenariul procurării energiei electrice din Ucraina. Scenariul procurării gazelor naturale doar pentru teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău este unul riscant, deoarece pretinsele autorități de la Tiraspol ar putea să boicoteze în orice moment această acțiune și să stopeze livrarea de energie chiar dacă vine din Ucraina, atât timp cât câteva noduri cheie ale rețelelor electrice, trec prin regiunea transnistreană”, a mai spus Ion Muntean.

Reprezentanții guvernării spun că actuală criză energetică este o consecință a inactivității fostelor guvernări, care au admis dependența țării de o sigură sursă. În același timp, deputatul PAS, Vladimir Bolea, spune că Chișinăul nu intenționează să ofere regiunii transnistrene gaze naturale pe gratis.

În 30 de ani s-a permis această situație în care Republica Moldova este absolut dependentă de malul stâng pe care nu-l controlează din punct de vedere constituțional. Vă imaginați la ce șantaj este supusă Republica Moldova când e la masa de negocieri? Pentru gaz trebuie de plătit. Atunci când vorbim de stânga Nistrului, ne referim la gazul care va fi livrat doar contra bani. Exact cum noi, cetățenii, în fiecare lună plătim gazul, exact astfel trebuie să fie și pentru cetățenii de pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale”, a spus deputatul PAS, Vladimir Bolea.

Ieri, compania de stat Energocom a semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale cu compania poloneză PGNiG. Achiziția vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și să echilibreze presiunea joasă din conductă. Aceasta este prima achiziție din surse alternativă din istoria Republicii Moldova.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!