După cerșetori și vânzători ambulanți neautorizați, polițiștii locali din Constanța au trecut la „vânătoare”de drogați!

Polițiștii locali din Constanța au avut o zi mai puțin obișnuită. În general, polițiștii locali efectuează controale în municipiul Constanta și stațiunea Mamaia pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protecția mediului, +depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, depistarea persoanelor care nu-și îndeplinesc obligațiile legale privind deținerea unui animal de companie, activitățile de comerț ilicit, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, modului în care se intervine în domeniul public, desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piața de către operatorii economici.

Numai că, după cum aminteam mai sus, în după amiaza zilei de 23 iulie a.c, în jurul orelor 18.30, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, care se ocupau cu siguranța publică din zona peninsulară a orașului, în perimetrul străzii dr. Aristide Karatzali, au sesizat faptul că o persoană de sex masculin, cu vârsta de 40 de ani era agitată. După stabilirea identității și ținând cont de faptul că persoana în cauză era într-o stare euforică, s-a procedat la efectuarea unui control corporal, ocazie cu care asupra acestuia au fost găsite 12 pliculețe/bile din hârtie ce conțineau o materie vegetală de culoare galben verzuie mărunțită, susceptibilă de a fi substanță cu efect psihoactiv. În speță, s-au întocmit actele premergătoare în vederea înaintării dosarului de cercetare penală către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Tot luni, 23 iulie, în jurul orelor 12.00, polițiștii locali s-au deplasat la capătul liniei de transport în comun 43 M de pe Bulevardul Aurel Vlaicu, unde au constatat faptul că un minor în vârstă de 10 ani, care nu prezenta urme vizibile de violență fizică, dar care avea deficiențe evidente de vorbire, se rătăcise de tatăl său. Acesta a fost identificat și a fost condus la adresa de domiciliu din municipiul Constanța, unde a fost predat tatălui său.

CITEȘTE ȘI:

Polițiștii locali din Constanța, în acțiune: cerșetori și vânzători ambulanți neautorizați, luați ca din oală!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*