EXCLUSIV Dragomir sau Muhscină se pregătesc de condamnare după rețeta lui Dragnea? SMS-ul care arată disperarea din PNL Constanța

DNA a început urmărirea penală împotriva lui Liviu Dragnea în 6 septembrie 2012, acuzaţiile fiind următoarele: folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase pentru a determina alegătorul să voteze.

În aprilie 2016, președintele PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă.

Exact în aceeași situație se află PNL Constanța, care, speriat de cifrele care nu îi ajută deloc la alegerile de astăzi, a început mobilizarea exact după modelul președintelui PSD, care s-a trezit cu o condamnare în acest sens.

SMS-ul a fost transmis imediat după ora 18:00 și doar două persoane pot sta în spatele acestei acțiuni: președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir sau coordonatorul de campanie al PNL, George Muhscină, candidat al partidului pentru alegerile locale din 2020 și vehiculat ca înlocuitor de urgență al lui Vergil Chițac la organizația municipală.

penele2

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.