Două nave maritime de patrulare la Marea Neagră intră în dotarea Poliţiei de Frontieră

Poliția de Frontieră va avea în dotare două noi nave maritime de patrulare. Contractul comercial în vederea construirii si achiziţionării navelor a fost semnat la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. Contractul a fost încheiat între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin inspectorul general chestorul principal de poliţie Liviu Bute şi Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, prin Stephen Stout director de vânzări pentru Europa de Est si Sud-Est, pentru achiziția a două mijloace de mobilitate navală.

„Valoarea contractului este de 129.944.250 de lei fără TVA (26 milioane de euro), proiect fiind derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă (ROFSIB2018OS2ASP02 – Achiziție de mijloace de mobilitate navală necesare Frontex), iar navele urmează să intre în dotarea PFR până la data de 30.11.2022″, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.

Aceste nave fac parte dintr-un proiect mai amplu care presupune suplimentarea flotei navale a Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul căruia urmează să fie achiziţioneze, pe lângă cele două nave maritime de patrulare (CPV – Coastal Patrol Vessel) şi cinci şalupe de intervenţie (CPB – Coastal Patrol Boat). Achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie conferă Poliţiei de Frontieră Române o creștere a capabilităţilor de intervenţie operativă, acestea fiind destinate supravegherii frontierei maritime externe a Uniunii Europene şi respectării jurisdicţiei statului român în zona de competenţă, pentru misiuni de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranţă maritimă, operaţiuni de căutare şi salvare şi transportarea supravieţuitorilor.

Această achiziţie va conduce la îmbunătăţirea cooperării operaţionale în cadrul acţiunilor comune Frontex la care participă Poliţia de Frontieră Română, fără a priva totodată structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate. Reprezentanţii operatorului economic au decis ca în construirea celor două nave să fie angrenate şi capabilităţile unităţilor de producţie din România – Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia.

Poliția de Frontieră Română gestionează 2.070 km de frontieră externă a Uniunii Europene, din care 225 km sunt la Marea Neagră

Cu navele aflate în dotare, trebuie să realizeze un dispozitiv de supraveghere eficient, a cărui continuitate în timp şi spaţiu asigură permanent acoperirea unui spaţiu maritim de cca. 20.000 Km2 (ape maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă)“, se mai arată în comunicat.

În contextul gestionării fenomenului migraţionist la frontierele externe ale UE, achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie este oportună pentru îndeplinirea angajamentelor Poliţiei de Frontieră Române asumate cu Agenția Frontex, în ceea ce privește detașarea de echipamente tehnice în operaţiunile comune derulate la frontiera maritimă externă a UE, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră. 

Caracteristici tehnico-tactice principale – Damen FCS 4008 PATROL:

  • executarea de misiuni operative de până la 3 zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime);
  • posibilitatea de a menține legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave;
  • echipaj: 28 persoane;
  • capacitate maximă supravieţuitori (pe puntea pupa): 80 persoane;
  • viteză maximă: 30 noduri
DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *