Spread the love

Înalta Curte de Casație și Justiție a României l-a achitat, definitiv, vineri, pe pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Acesta era judecat alături de alte persoane în legătură cu falsuri comise în documentaţia pentru obţinerea unor fonduri europene, cauza fiind cunoscută drept dosarul Nazarcea.

Procurorul a cerut, la ultimul termen de la ICCJ în dosarul lui ÎPS Teodosie, închisoare cu suspendare pentru toți inculpații. La rândul său, prelatul a spus că are încredere în justiție și își dorește ca situația să fie clarificată definitiv, în condițiile în care la fond a fost achitat.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oferit o declarație de presă după ce fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie:

„Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt cuprinse de întuneric. Am crezut în Dumnezeu căruia m-am încredințat cu slujirea mea. Am crezut în justiție și iată că rezultatul este pe măsură. Știam că cele pentru care eram cercetat nu există. Păcat de osteneala celor ce au întors pe față și pe dos toate acele declarații și acuzații. Mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog pentru toți cei ce păzesc dreptatea în această țară să aibă mereu credință lumină și dragoste de oameni. Unii dintre credincioși îmi plângeau de milă și spuneam de fiecare dată că nu sunt supărat. (…) Focul lui Dumnezeu stinge toată vrăjmășia, toată nedreptatea, toată răutatea. Mulțumesc tuturor celor ce au crezut că nu este nimic să mă incrimineze”, a transmis Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *