Criza de securitate din jurul Mării Negre, amplificată de războiul din Ucraina și de repoziționările strategice din Europa, ar putea pune capăt uneia dintre cele mai vechi și complexe rivalități geopolitice ale continentului: cea dintre Franța și Turcia.
În ultimul deceniu, relațiile franco-turce au alternat între pragmatism rece și rivalitate deschisă, alimentate de crizele din Mediterana de Est, Libia și, mai larg, de divergențe privind vecinătatea Europei. Relația tensionată dintre Emmanuel Macron și Recep Tayyip Erdogan a accentuat aceste fricțiuni. Totuși, invazia Ucrainei de către Rusia în 2022 a schimbat radical contextul: flancul estic al Europei, cu nucleul la Marea Neagră, a devenit zonă de război activ și centru al arhitecturii europene de securitate. Imprevizibilitatea Statelor Unite îi obligă pe europeni să-și construiască propria arhitectură de securitate. Astfel, interesele strategice ale Europei și Turciei converg tot mai mult, chiar dacă rezultatele concrete lipsesc deocamdată. Parisul, având o relație specială cu Ankara, poartă responsabilitatea de a acționa pentru resetarea relațiilor, fără a ignora divergențele istorice, ci concentrându-se pe priorități comune.
Franța abordează apărarea Ucrainei ca un proiect european, mizând pe putere militară, tehnologică și descurajare credibilă. Turcia, în schimb, caută stabilitate în Eurasia, menținând un echilibru între Rusia și Occident și jucând rolul de mediator (ex: Inițiativa pentru Cereale în Marea Neagră). Acum, contextul regional favorizează dialogul: antagonismele din estul Mediteranei s-au atenuat, în Cipru există premise pentru reluarea discuțiilor de reunificare, iar Armenia și Azerbaidjanul par să se apropie de un acord de pace, cu Franța aliat cheie al Erevanului și Turcia implicată direct. În Orientul Mijlociu, recunoașterea statului palestinian de către Franța este un punct de convergență cu Turcia, iar în Africa, Libia traversează o fază mai puțin conflictuală.
Marea Neagră devine, astfel, un spațiu în care nici Turcia, nici UE nu pot acționa singure. România joacă rol de ancoră pentru Franța și de punte către Ankara, putând facilita o cooperare trilaterală pragmatică. O agendă franco-turcă pentru Marea Neagră ar trebui să includă: consolidarea relației comerciale bilaterale, cooperare economică în domenii strategice, dezvoltarea unor formate minilaterale cu aliați-cheie (inclusiv România) și o agendă regională realistă, reciproc avantajoasă. O prioritate-cheie rămâne modernizarea accesului Turciei la uniunea vamală europeană, pentru a crea un cadru economic robust și a maximiza rolul Ankarei ca legătură critică între Europa și Asia. Franța, investitor major și voce influentă în UE, poate juca un rol decisiv în acest proces. Fereastra de oportunitate deschisă de criza din Marea Neagră ar putea transforma una dintre cele mai vechi rivalități europene într-un parteneriat strategic, cu beneficii pentru întreaga regiune și pentru securitatea europeană.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google