Site icon TOMIS NEWS

Dosarul lui Călin Georgescu: Instanța s-ar putea pronunța chiar în ultima zi a anului cu privire la anularea alegerilor

calin georgescu 10

Curtea de Apel Bucureşti ar putea să se pronunţe marţi în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale. Dezbaterile în acest caz au avut loc luni, pe durata a peste şase ore, însă instanţa a decis să amâne cu o zi pronunţarea unei decizii.

„Amână pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 Cod de procedură civilă la 31.12.2024″, se arată pe portalul instanţelor.

Avocaţii lui Georgescu au cerut, luni, recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că ea nu ar fi imparţială, deoarece este soţia unui procuror care lucrează la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că s-ar fi antepronunţat în timpul procesului. Luni seară, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei. În aceste condiţii, Cristina Ardeleanu urmează să se pronunţe marţi pe fondul procesului. Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererilor de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean. Luni seară, cererile de recuzare au fost respinse de magistraţi. Astfel, instanţa ar urma să se pronunţe marţi pe fond în acest dosar.

„Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu, referindu-se la judecătoare.

Instanţa a respins, luni seară, cererile de recuzare, ca neîntemeiate. Decizia poate fi atacată cu recurs odată cu fondul. Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 CPC, la 31 decembrie 2024.

Potrivit art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, formularea unei cereri de recuzare, înainte sau după începerea oricăror dezbateri, nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecăţii, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunţarea hotărârii, până la soluţionarea cererii de recuzare.

Marina Alexandru, unul dintre avocaţii care au reprezentat interesele lui Călin Georgescu în acest proces, a afirmat că aşteaptă ca instanţa să pronunţe asupra cererilor de recuzare, apoi aşteaptă pronunţarea.

Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvernul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

„Sper într-o justiţie profesională şi nu într-o justiţie politică”, a declarat Călin Georgescu, luni, la ieşirea din sala de judecată.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral”.

Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin „implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică”, încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version