Site icon TOMIS NEWS

Dosar penal pentru ucidere din culpă și 11 medici verificați: Anchete după moartea a doi copii operați la Spitalul Județean Constanța

Screenshot 20260224 123730 Chrome2

Cazul celor doi copii care au intrat în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este anchetat atât penal, cât și disciplinar. Avocatul familiilor, Ghiulfer-Aisun Ismail, a anunțat că, în cazul băiatului decedat în luna ianuarie, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit avocatului, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, după decesul băiatului care fusese operat la Constanța și ulterior transferat la un spital din București, unde a murit la jumătatea lunii ianuarie.În paralel, cazul este analizat și din punct de vedere profesional. În ceea ce privește intervenția medicală efectuată în cazul băiatului, 11 medici care au participat la actul medical sunt verificați de Colegiul Medicilor Constanța.Avocatul a precizat că, în cazul unuia dintre medici, dosarul a fost trimis către Colegiul Medicilor București, întrucât acesta ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor Constanța, pentru a evita un posibil conflict de interese. Totodată, în ambele situații este așteptat și raportul comisiei trimise de Ministerul Sănătății, care analizează circumstanțele în care au avut loc intervențiile chirurgicale și evoluția ulterioară a pacienților.

Familia băiatului susține că minorul, diagnosticat cu volvulus intestinal, nu ar fi beneficiat de îngrijiri corespunzătoare după operație. Potrivit declarațiilor avocatului, ar fi trecut aproximativ nouă ore de la prezentarea copilului în Unitatea de Primiri Urgențe până la efectuarea intervenției chirurgicale. Ulterior, starea sa s-ar fi agravat, apărând septicemia și disfuncția multiplă de organe. Familia reclamă lipsa unui consult neurochirurgical timp de trei zile și susține că, pentru o perioadă, copilul nu ar fi fost evaluat de medicul de gardă. De asemenea, s-a afirmat că medicul ATI nu ar fi fost prezent fizic într-una dintre seri, comunicând cu personalul prin mesaje.

În cazul fetiței, care a suferit o intervenție pentru apendicită, avocatul a declarat anterior că aceasta ar fi suferit o leziune la nivelul traheei, ce ar fi provocat un pneumotorax. Potrivit suspiciunilor familiei, complicația ar fi apărut în timpul procedurii de intubare, după ce copilul ar fi suferit un stop cardiorespirator la scurt timp după operație. Și fetița a fost transferată la un spital din București, unde a decedat la sfârșitul săptămânii trecute.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au transmis că toate documentele medicale referitoare la cele două cazuri au fost puse la dispoziția instituțiilor abilitate. Anchetele penale și disciplinare sunt în desfășurare, urmând să stabilească dacă au existat erori medicale sau abateri de la protocoalele standard în gestionarea celor două cazuri care au șocat opinia publică.

Sfârșit tragic și pentru fetița din Constanța operată de apendicită

Tragedia fetiței de 6 ani din Constanța s-a încheiat fulgerător la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde copila a încetat din viață după o perioadă critică petrecută în moarte cerebrală. Transferată în Capitală în stare gravă în urma unei operații de apendicită, micuța pacientă nu a mai putut fi salvată, în ciuda eforturilor depuse de medici.

Drama începută în luna decembrie la Spitalul Județean Constanța s-a încheiat tragic pentru micuța Ancuța. Internată pe 15 decembrie pentru o operație de apendicită, copila a suferit un stop cardio-respirator în timpul procedurii, fiind ulterior transferată în stare critică la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Din păcate, la scurt timp după transfer, medicii din Capitală au fost nevoiți să declare moartea cerebrală, starea fetiței rămânând ireversibilă până la decesul survenit recent.

Anunțul a fost făcut de avocata familiei, Ghiulfer-Aisun Ismail, care a precizat că lupta copilei s-a încheiat după două luni de agonie. Aceasta a făcut un apel la solidaritate pentru părinții fetiței, care se confruntă acum cu o suferință imensă și cu dificultăți financiare majore. Cazul fetiței nu este unul izolat, ceea ce a ridicat semne de întrebare grave asupra protocoalelor medicale de la unitatea sanitară din Constanța. În aceeași perioadă, un băiețel de numai 2 ani a fost supus unei intervenții chirurgicale similare, ajungând ulterior tot la spitalul din București în moarte cerebrală. Din nefericire, copilul a pierdut lupta pentru viață pe data de 18 ianuarie.

Ca urmare a acestor evenimente repetate, autoritățile au demarat o serie de verificări de amploare. Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Constanța pentru a analiza condițiile în care au fost efectuate operațiile, în timp ce Colegiul Medicilor a deschis propria anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba despre malpraxis. În paralel, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a anunțat deschiderea unei investigații interne pentru a clarifica circumstanțele în care s-au produs cele două decese.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version