Donald Trump se ține tare: „EU am câștigat alegerile în SUA!”

Președintele în funcție al SUA, Donald Trump, nu cedează, în ciuda faptului că rezultatele oficiale îl contrazic și susține că el a câștigat alegerile prezidențiale. Într-un mesaj pe Twitter, Donald Trump a spus:

Eu am câștigat alegerile”. Sub mesajul președintelui, cei de la Twitter au amplasat un mesaj de avertisment și arată că rezultatele oficiale spun altceva.

Trump, preşedintele american în funcţie, pare să fi recunoscut public că Joe Biden a câştigat alegerile, dar a precizat pe Twitter că accesta le-a câştigat „pentru că au fost falsificate”. Se pare că oficialul anonim, citat de NBC News, spunând că tweet-ul lui Trump de mai devreme ar fi putut fi începutul unei concesii a lui Trump, nu s-ar fi consultat cu şeful său:

„El a câştigat în ochii presei de FAKE NEWS. Nu recunosc NIMIC! Avem drum lung de parcurs. Acestea au fost nişte ALEGERI ARANJATE. Alegeri aranjate. Vom câştiga!”

Echipa preşedintelui-ales al SUA, Joseph Biden, aşteaptă ca Administraţia pentru Servicii Generale să confirme oficial victoria în scrutinul prezidenţial şi consideră că preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, începe să recunoască realitatea.

Mesajele lui Donald Trump sunt o nouă confirmare a realităţii că Joe Biden a câştigat scrutinul. A câştigat pentru că a obţinut mai multe voturi, mult mai multe în votul naţional şi acelaşi număr de voturi în Colegiul federal cu care Donald Trump şi-a proclamat victoria acum patru ani. (…) Dacă preşedintele SUA este pregătit să recunoască realitatea, acesta este un fapt pozitiv. Dar nu mesajele postate pe Twitter de Donald Trump îl fac pe Joe Biden preşedinte. Poporul american a făcut acest lucru. Vrem ca în următoarea săptămână Administraţia pentru Servicii Generale să anunţe confirmarea victoriei„, a declarat duminică Ron Klain, unul dintre principalii consilieri politici ai lui Joseph Biden şi viitorul şef al Cancelariei prezidenţiale.

Donald Trump refuză să recunoască victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Echipa lui Donald Trump contestă rezultatele în state decisive.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.