Donald Trump: „Alegerile din Afganistan sunt mai sigure decât cele de la noi”

Președintele în exercițiu Donald Trump afirmă că alegerile din SUA sunt la nivelul unei țări din lumea a treia. Într-un nou mesaj pe Twitter, președintele scrie că un soldat american i-a povestit că alegerile din Afganistan sunt mai sigure decât cele de pe 3 noiembrie din SUA.

Un militar care este în misiune în Afganistan mi-a spus că alegerile din Afganistan sunt cu mult mai sigure și mult mai bine organizate decât alegerile de anul acesta din SUA. Alegerile noastre, cu milioane și milioane de voturi prin corespondență fraudate, au fost alegerile unei țări din lumea a treia. Președinte fake!”, a scris Donald Trump.

Într-un alt mesaj a acuzat Curtea Supremă că a fost „total incompetentă și slabă” în fața „fraudei electorale masive” care a avut loc la alegerile din luna noiembrie.

Donald Trump refuză în continuare să recunoască înfrângerea în fața lui Joe Biden. Twitter a schimbat textul cu care marchează postările lui Donald Trump în care acesta transmite mesaje înșelătoare cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie. Rețeaua socială aplică acum un mesaj în care îi informează pe cititori că Joe Biden este câștigătorul oficial al alegerilor.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *