Site icon TOMIS NEWS

Doliu în fotbalul românesc: A murit Mircea Lucescu

Multumim Lucescu 16x9

Mircea Lucescu a murit , astăzi, la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de mai bine de o săptămână la spitalul Universitar. După ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale și a fost dus de urgență la spital, vineri, Lucescu a suferit un infarct miocardic acut, chiar în momentul în care aștepta să fie externat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, „aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament”, iar Lucescu a fost mutat la Terapie Intensivă, în comă, susținut de aparate. Familia s-a strâns de urgență la București și i-a fost alături în ultimele clipe. Situația lui Mircea Lucescu s-a deteriorat în cursul nopții de sâmbătă, după ce, după-amiază, existaseră semne ușoare de revenire. Fostul selecționer a avut inițial o ușoară ameliorare, reușind să se ridice în pat, să vorbească aproximativ o oră cu soția sa, doamna Neli, și să mănânce. În timpul nopții, însă, starea s-a agravat brusc, apoi a intrat în comă.

Fiul său, Răzvan Lucescu a ajuns în România duminica seara, după meciul echipei sale, pentru a fi alături de familie. Luni, familia a decis să cheme un cardiolog renumit din Franța pentru a avea grijă de fostul selecționer. Astăzi i se făcuse un CT.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version