DOCUMENTE #RevoluțiaBuneiGuvernări – Năsui (Economie) și-a propus să PRĂDUIASCĂ SALROM și o listeze pe nimic la bursă. Ultima speranță pentru 1.500 de angajați: … Cîțu!

#RevoluțiaBuneiGuvernări este sloganul cu care ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ne înnebunește aproape zilnic pe toți de cap. Desele schimbări anunțate în companiile coordonate de minister sub prezentate ca reforme, revoluții ș.a.m.d., numai că realitatea este departe. De exemplu, la Salrom – Compania națională a sării – s-a revoluționat atât de tare încât au fost schimbați patru directori într-un singur an! Salrom este una dintre puținele companii profitabile lăsate la Ministerul Economiei după scindarea cu Ministerul Energiei, aspect recunoscut chiar de Năsui!

„La stat, companiile profitabile sunt cele care exploatează monopoluri. Și chiar și în cazurile acelea, statul a reușit să le ducă uneori pe pierderi din cauza căpușării și a lipsei de interes. Dar, revenind la Salrom, profitabilitatea ei ar putea fi mai mare. Recent am împiedicat o tentativă de păgubire a societății de către propriul director printr-o manevră imobiliară (acum este fostul director). Dar pe termen mediu, compania trebuie să își valorifice adevăratul potențial. Salrom are multiple oportunități nefructificate în zona grafitului*. Trebuie să atragă investiții pentru exploatarea grafitului”, spunea Claudiu Năsui în urmă cu două luni.

*În privința grafitului, atribuțiile revin la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și nicidecum la Salrom, aspecte care vor fi detaliate într-un material următor – n.r.

Concurs ANULAT pentru postul de director general!

Acel fost director a fost înlocuit recent cu o persoană din anturajul ministrului, în ciuda unei mascarade de concurs pentru care se putea aplica până pe 2 iunie:

Concursul… nu a mai fost organizat. De altfel, a fost anulat și aplicanții nu au fost înștiințați. Mai mult, anularea concursului nici nu a fost anunțată public! Și pentru ca circul să fie complet, noul director general este tot o persoană numită de Năsui în Consiliul de Administrație al companiei – Alina Prahoveanu. Fosta angajată a Mittal Steel a făcut o mulțime de prostii la sucursala din Iași – motiv pentru care compania a fost tăvălită în instanțe – iar din 2015 desfășoară activități de consultanță, contabilitate și audit financiar:

„Organizăm concursurile pe ordonanța 109 pentru toate consiliile de administrație, în mod deschis și transparent. Aceștia sunt primii doi pași din reforma companiilor de stat de la ministerul economiei”, spunea recent Claudiu Năsui. În cazul Salrom – cel puțin – acest angajament nu a fost respectat…

Năsui ar putea să o încurce cu… Florin Cîțu

Încă din luna martie a acestui an, sindicaliștii din cadrul Salrom – organizație reprezentativă pentru 1.500 de angajați – insistă să ajungă la ministrul Economiei. Claudiu Năsui nu i-a primit niciodată pe reprezentanții companiei, nu a răspuns la nici o adresă, i-a ignorat total:

1
2 1

Sindicaliștii se tem de desele schimbări revoluționare,care pun în pericol profitabilitatea și activitatea companiei. În contextul în care au fost constant ignorați de Claudiu Năsui, sindicaliștii de la Salrom au găsit o portiță la premierul Florin Cîțu, care habar nu are de aventurile revoluționare ale lui Năsui și pe care urmează să le afle. Sindicatul minier se teme de faptul că scăderea profitului va duce obligatoriu la o scădere a acțiunilor deținute de stat la Salrom și, astfel, prăduirea ar fi completă. Astfel, ultima speranță a celor 1.500 de angajați ai Salrom este în Florin Cîțu.

Urmează Metrom?

Marți, Claudiu Năsui a mufat noi membri în diverse consilii de administrație. De data aceasta este vorba despre Metrom, care e deja o companie de stat cu pierderi şi datorii mari.

„De anul acesta a început reforma companiilor de stat. Primul pas este să facem toate numirile pe bază de competenţă. Adică oameni profesionişti, care au demonstrat deja în mediul privat. Numirile nu se mai fac pe şest ca şi până acum. Facem publice CV-urile pentru fiecare companie. Azi vă scriu despre societatea Metrom, o companie de stat pe pierderi şi cu datorii mari. Anul trecut a avut o pierdere de 7,8 milioane de lei. Are datorii de 93 milioane lei, marea majoritate la bugetul de stat (77 milioane de lei). O poveste tristă, dar comună la multe companii de stat. De aceea, este nevoie de profesionişti cu competenţe variate şi complementare. Din 3 locuri în Consiliul de Administraţie, avem un specialist în drept/HR/restructurare, un specialist în finanţe/contabilitate/audit şi un specialist în domeniul în care activează compania”, a transmis Claudiu Năsui.

Metrom este unic producător de tablă de cupru, bandă de cupru şi bandă de alamă ca produse civile şi componente de muniţie pentru armament (degetare pentru muniţia mică de infanterie, discuri şi rondele pentru muniţia de artilerie) ca produse militare.

VA URMA!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *