Spread the love

La conducerea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale s-au aflat, timp de doi ani, reprezentanții unui grup de interese transpartinic, al cărui inițiator, liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, a reușit performanța de a monopoliza exploatarea agregatelor minerale în zona Moldova și nu numai. De asemenea, acest grup s-a asigurat de căpușarea unor interese și afaceri ale statului român în domeniul resurselor minerale.

TOMIS NEWS a relatat în detaliu despre neregulile din această instituție, precum AICIAICIAICIAICIAICIAICIAICI și AICIDe asemenea, demersurile TOMIS NEWS au dus la o investigație suplimentară și în comun cu echipa În premieră a actualului europarlamentar Carmen Avram, AICI!

După plecarea PSD de la guvernare și preluarea frâielor de către liberali, a urmat la ciolan o altă trupă tot cu legături în spectrul politic! Astfel, prin decizia primului ministru, Ludovic Orban, recent a fost numit în fruntea ANRM Nicolae Turdean, un personaj care, timp de peste trei decenii, este ancorat în acest domeniu al resurselor minerale din România.

Orban insistă că ANRM trebuie sacrificată… de dragul ALDE!

După apariția celui mai recent material, în cadrul Guvernului și al Secretariatului General al Guvernului au existat câteva voci care au contestat numirea noului președinte al ANRM. Pe parcursul discuțiilor aprinse cu liderii contestatarilor, Ludovic Orban a susținut că soluția de compromis numită Turdean este necesară, aceasta fiind una dintre condițiile impuse de liderii ALDE, Tăriceanu și Chițoiu, pentru susținerea, în continuare, a Guvernului, exact așa cum a relatat TOMIS NEWS.

Deși, moțiunea de cenzură a trecut, iar noul guvern, alcătuit pe structura PNL, ar putea să remedieze erorile guvernului Dăncilă, aceleași persoane care au prejudiciat bugetul de stat controlează exact aceleași domenii de activitate!

Referindu-ne la ANRM, în perioada guvernării PSD, instituția era controlată de Ionel Arsene (prin intermediul lui Gigi Dragomir, Ursărescu Dorinel, Negreț Eugen, Carmen Tănasă, Gildo Vasile etc.) și protejată, de la nivelul SGG de către reprezentantul ALDE, Andreea Lambru.

În prezent, guvernul Orban, prin numirea lui Turdean la conducerea ANRM, decide continuarea afacerilor oneroase cu resursele minerale ale statului la nivelul aceluiași grup infracțional, încercând să creeze impresia că problemele au fost rezolvate. În realitate, s-a acceptat o soluție de compromis, specifică mediului politic, nu pentru un scop mai înalt, ci doar pentru a-i fideliza guvernului Orban aliatul ALDE!

De cealaltă parte, la nivelul PSD, reacțiile sunt confuze. Deși datele din ancheta TOMIS NEWS pot fi utilizate ca muniție în campania antiguvernamentală, Ionel Arsene a impus ca numirea lui Turdean să nu apară în mesajele promovate în mediul online, din motive evidente!

Intră în scenă… teologul de la cimitire și Ape Minerale!

Mai mulți oameni de afaceri care doreau să investească în domeniul resurselor minerale fără a fi nevoiți să ofere, în continuare, diverse atenții funcționarilor publici din ANRM, în urma numirii lui Turdean la conducerea instituției au decis să se… orienteze spre alte piețe.

Revenind la grupul de interese reprezentat de Turdean, TOMIS NEWS începe, de astăzi, să prezinte, rând pe rând, fiecare individ din cadrul acestui grup, punând accentul pe aspectele profesionale, precum și pe faptele reprobabile care le pot fi imputate.

Unul dintre primii beneficiari ai numirii lui Turdean la conducerea ANRM va fi fostul director general al Societății Naționale a Apelor Minerale SA (SNAM SA), Radu Dumitru. SNAM exploatează, pe baza licenţelor de concesiune, 32 de perimetre pentru extracţia apei minerale naturale şi a extracţiei dioxidului de carbon natural utilizat în balneaţie şi lichefiere. De asemenea, societatea deţine 10 licenţe de concesiune pentru explorare. Societatea a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 150 de angajaţi. Compania se află sub autoritatea Ministerului Economiei şi are cinci sucursale, la Miercurea Ciuc, Deva, Vatra Dornei, Siculeni şi Târgul Secuiesc. SNAM deţine în acest moment 82 de licenţe, adică 75% din totalul licenţelor la nivel naţional, din care 68 de exploatare şi restul de explorare. Societatea Naţională a Apelor Minerale exploatează între 80 şi 100 de izvoare pe teritoriul întregii ţări.

Acest Radu Dumitru este absolvent de Teologie și ASE, fost membru PSD, apropiat al lui Marian Vanghelie și Cătălin Voicu. S-a făcut remarcat public într-o suită de scandaluri din vremea în care a condus Administrația Cimitirelor, în perioada 2001 – 2006.

Fostul preot a fost dat afară din Primăria București de Traian Băsescu, primarul general de atunci, în 2002, pentru… suspiciuni de corupție. De exemplu, în calitate de șef al Administrației Cimitirelor, Radu Dumitru a semnat în 2010 autorizația de construcție a cavoului senatorului Cătălin Voicu, la cimitirul Bellu, fără avizele necesare! Mai mult, construcția cavoului familiei Voicu s-a făcut peste mormintele familiei unui general erou în Războiul de Independență. Construcția voiculiană a deteriorat un monument de patrimoniu, mai exact un obelisc vechi de 125 de ani, cu patru busturi. După ce Voicu și-a finalizat cavoul, temelia monumentului istoric s-a crăpat.

Tot Radu Dumitru a supervizat și operațiunea scandaloasă prin care fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a obținut cavoul familiei Lahovary din același cimitir. La acea vreme, Radu Dumitru a fost cercetat de procurori, în stilul caracteristic al acestora: anchetă finalizată cu rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Radu Dumitru anulase încă din 2003 actul de concesiune din 1950 al descendenților familiei Lahovary, prevalându-se de un articol ambiguu din fostul Regulament de organizare și funcționare a cimitirelor. Astfel, cripta Lahovary a fost declarată lăsată în părăsire și, în aceeași zi, a fost concesionată pe numele angajatului lui Vanghelie, Nicolae Dan Cristea, actualul director al Administrației Domeniului Public Sector 5. La 17 iulie 2008, Cristea a donat capela Lahovary către Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie. Ziua donației coincide cu cea a înhumării bunicului celor doi veri, Constantin Niculae, răposat la 86 de ani și îngropat în cripta familiei Lahovary.

În rest, din această funcție de șef al Administrației Cimitirelor, Radu Dumitru a mai fost implicat în câteva scandaluri, după cum relata la momentul respectiv presa centrală. Astfel, a organizat o licitație dubioasă pentru cumpărarea unor dube mortuare cu prețuri, evident, mai mari decât ale pieței, a angajat o firmă să degajeze terenul din cimitirul Bellu prin strângere cu grebla pentru doar 75 milioane de lei și a dispus demolarea gardului cimitirului Berceni și construirea altuia nou, cu toate că cel vechi se afla în stare perfectă.

În 2012, Radu Dumitru a fost numit, cu sprijinul lui Marian Vanghelie, la conducerea Societății Naționale a Apelor Minerale SA (SNAM), poziție care i-a permis angajarea în societate a mai multor rude și persoane apropiate, printre care: Monica Ifrim (fină de cununie și botez), Bogdan Jelea (apropiat al lui Marian Vanghelie), soții Rodica și Laurențiu Zainea, Tican Ana Maria Bălănoiu, Elena Tăbăroiu, Marin Măciucă, Adrian Pavel (verișorul prin alianță al lui Monica Ifrim) ș.a.m.d. Cei menționați, alături de alți angajați din cadrul SNAM (precum Valentin Teodorescu, Minică Boajă, Luminița Zamfir sau Adrian Bratu) au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite prin prejudicierea bugetului societății comerciale, fapt constatat și de către reprezentanții Curții de Conturi, în Raportul emis în anul 2019.

Potrivit Curții de Conturi, aceștia au operat prin următoarele metode: achiziții directe de la anumite societăți comerciale, fără respectarea legislației în vigoare și fără întocmirea unor studii de fezabilitate; supraevaluarea anumitor bunuri și servicii achiziționate de către SNAM SA; externalizarea unor servicii către alte firme, deși SNAM SA avea angajate persoane responsabile pentru activitățile respective – de exemplu, toate documentațiile referitoare la protecția mediului sunt direcționate către anumite firme, deși Valentin Teodorescu are, cel puțin teoretic, obligativitatea de a le întocmi; falsificarea unor invitații externe și plecarea în anumite delegații, cele mai multe în China, cu costurile suportate de către SNAM SA, pentru promovarea unor interese personale ș.a.

Ministerul Economiei se face că lucrează. Deplasări în China cu invitații FALSIFICATE!

În acest sens, ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu, poate solicita verificarea filierei prin care, la biroul lui Radu Dumitru, a ajuns invitația din partea Camerei de Comerț și Industrie România-China, referitoare la participarea la canton Fair 2017. Există riscul amuzant și patetic ca, după verificările întreprinse, să se descopere că invitația a fost concepută de Adrian Bratu, în sediul SNAM, fiind utilizat serviciul Google Translate, pentru a-i da o nuanță de autenticitate!

Invitația respectivă a permis organizarea unei excursii în China a majorității membrilor grupului infracțional din cadrul SNAM SA: Directorul General – Radu Dumitru, Șeful Departamentului Comercial și Administrativ – Adrian Bratu, Șeful Serviciului Juridic – Daniel Constantin, Șeful Departamentului Proiecte și Protecția Mediului – Valentin Teodorescu și Șeful Departamentului Financiar Contabil – Laurențiu Zainea.

Cum pui statul român pe butuci

Dincolo de aceste găinării de birou, sigur – care au produs prejudicii statului, cele mai interesante acțiuni ale grupului infracțional coordonat de Radu Dumitru la nivelul SNAM SA s-au desfășurat în ultimii doi ani, începând cu luna mai 2017. Pentru înțelegerea acestora este necesară o enumerare cronologică:

Se înființeaza două firme (Water Symphony SRL  – J40/4661/2017 cu sediul la domiciliul lui Radu Dumitru și International Water Sale SRL – J40/12199/2015 cu sediul în starda Batiștei, locație în care își desfășoară activitatea de avocat soția lui Radu Dumitru), sediile având ca acționari persoane din grupul de la SNAM, precum Monica Ifrim. Obiectul principal de activitate al firmelor menționate este același cu cel al SNAM SA, societate la care Radu Dumitru ocupa funcția de director general.

Care este rolul acestor firme? Prin funcția deținută, Radu Dumitru exercita presiuni asupra angajaților SNAM SA, încercând să îi convingă pe aceștia să nu transmită, în timp util, documentele către ANRM, urmând ca licențele pierdute de firma statului român să fie preluate de către firmele controlate de el. De exemplu, în vederea obținerii de fonduri pentru amenajarea unei linii de îmbuteliere, Radu Dumitru a solicitat copii după documentele clasificate „secret de serviciu”. În acest sens, în data de 18 mai 2018, Tican Ana Maria Bălănoiu (fina de cununie a lui Radu Dumitru) și Elena Tăbăroiu (angajată la stat de un actual membru PNL și politolog des invitat la o televiziune centrală), au rămas peste program în sediul SNAM SA, și au multiplicat toate documentele referitoare la licențele pe care Radu Dumitru dorea să le preia de la firma statului român, așa cum TOMIS NEWS a relatat în ancheta precedentă. Ulterior, după părăsirea sediului SNAM SA, acestea s-au întâlnit cu directorul general Radu Dumitru, căruia i-au predat gențile cu documente.

Deoarece în cadrul SNAM SA își mai desfășoară activitatea – surprinzător – și angajați loiali statului român, faptele ilegale săvârșite de cele două angajate au făcut obiectul unei cercetări administrative, fiind decisă concedierea acestora, aspect contestat în instanță și care face obiectul unui dosar penal care se află în prezent în stadiul urmăririi penale. După reangajarea în instituție, în contextul în care nu mai aveau acces la documente clasificate „secret de serviciu” – din motive evidente, au fost remarcate eforturile președintelui Consiliului de Administrație al SNAM SA, Iulian Offenberg, de a obține reintegrarea în cadrul firmei, cu drepturi depline, precum și cu accesul la informații clasificate a lui Tican Ana Maria Bălănoiu, deși urmărirea penală împotriva acesteia fusese inițiată de către instituțiile abilitate!

Vremea răfuielii

Radu Dumitru a fost numit la conducerea SNAM în noiembrie 2012. A fost schimbat din funcție în iunie 2018, fiind înlocuit de Paul Ivașcu. Lui Radu Dumitru i s-a reproșat un prost management şi că ar fi omul lui Mihai Tudose. De altfel, Radu Dumitru s-a reorientat pragmatic de la PSD la PRO România, sub aripa Mihai Tudose.

După ce Radu Dumitru a fost îndepărat de la conducerea SNAM, acesta a reușit, prin interemediul unor persoane din cadrul Ministerului Economiei, să blocheze aproape toate demersurile legale ale noii conduceri a instituției de a recupera prejudiciile materiale generate de managementul defectuos din perioada 2012-2018, dar și de a angaja /promova în funcții de decizie persoane competente. De exemplu, pentru a proba incompetența fostului director general Radu Dumitru, a fost solicitat un audit financiar pentru o anumită perioadă, dar directorul economic al SNAM SA, Laurențiu Zainea, a refuzat întocmirea acestuia, motivând că nu este prevăzut în bugetul societății!

Totodată, la nivelul SNAM SA, a fost remarcată lipsa de profesionalism a departamentului juridic, care, în ultimii cinci ani, a reușit performanța de a pierde absolut toate procesele în care a reprezentat societatea deținută de statul român! Trecând peste aspectele hilare, unul dintre juriști este actor (a jucat într-o reclamă pentru Toni Delaco – furnizor de produse lactate), iar celălalt este… cântăreț de manele!

În contextul numirii lui Nicolae Turdean la conducerea instituției care se ocupă de gestionarea resurselor minerale din România, există o serioasă posibilitate ca o parte dintre licențele deținute de SNAM SA să fie direcționate și către societățile comerciale deținute de fostul director general Radu Dumitru, în calitate de prieten al președintelui ANRM.

VA URMA!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *