DOCUMENT SEPARATIȘTII aromâni, LOVIȚI în Parlament: S-a RESPINS propunerea de consacrare a zilei de 23 mai ca sărbătoare a „comunității”

Oameni mândri și cu o istorie tumultoasă, aromânii au o problemă… internă. În privința identității etnice, în ciuda probelor istorice evidente – aromânii, alături de megleno-români și istro-români, sunt români autentici, proto-români chiar. Cu toate acestea, în rândurile machedonilor se produc adevărate convulsii. Discuțiile au loc chiar și în familii. Vorbim astfel de două tabere: unii se consideră români, pe filonul naționalist, patriotic, mândrindu-se cu apartenența înaintașilor la luptele cu grecii sau, mai târziu, cu comuniștii, ceilalți se consideră cu statut special, comunitate aparte, națiune de sine stătătoare în Balcani. În toată peninsula Balcani, de altfel, care le aparține de drept, de la Alexandru Macedon încoace, deși acesta nu are nici o legătură cu aromânii, ci cu macedonenii, care sunt total altă poveste etnică. În România, aceștia insistă de mai mulți ani să fie recunoscuți ca minoritate. Treaba e simplă: recunoașterea ca minoritate înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât… un milion de euro din partea statului, așa cum primește fiecare comunitate etnică în parte.

Săptămâna trecută, comisia pentru drepturile omului din Parlament a avut de dezbătut actul normativ privind consacrarea zilei de 23 mai ca sărbătoare a comunității armâne din România. Este una din multele inițiative din ultimii an. Evident, comisia a dat aviz negativ la propunerea legislativă:

242742624 1524614521206769 4678702043816111787 n

PE ACELAȘI SUBIECT:

https://tomisnews.ro/promulgat-de-iohannis-se-instituie-ziua-romanitatii-balcanice-pe-10-mai/
DISTRIBUIE ARTICOLUL!

5 comentarii la „DOCUMENT SEPARATIȘTII aromâni, LOVIȚI în Parlament: S-a RESPINS propunerea de consacrare a zilei de 23 mai ca sărbătoare a „comunității”

  • vineri, 8 octombrie 2021 la 12:21
    Legătură permanentă

    Aromânii sunt urmașii cetățenilor romani din Imperiul Roman. Au trait și trăiesc in toate colțurile Balcanilor. De acest lucru suntem siguri. Cetățenii Imperiului Roman nu aveau aceeași etnie dar după sute de ani de ani s-au romanizat și asimilat. Ca unii aromâni provin din Macedonia e cunoscut dar sunt multi alții care provin din Grecia, Albania, Bulgaria, Kosovo, Serbia, Bosnia etc. A face legătura cu Alexandru Macedon e doar o ipoteza pentru care nu sunt dovezi.

    Răspunde
  • luni, 27 septembrie 2021 la 17:24
    Legătură permanentă

    : ” În toată peninsula Balcani, de altfel, care le aparține de drept, de la Alexandru Macedon încoace, deși acesta nu are nici o legătură cu aromânii, ci cu macedonenii, care sunt total altă poveste etnică.” —- Al Dabija; — MAKEDON — prostii cu COARNE. — Desi politica paote sa fie mai mare curva? — Frati (politiceni) in primul rand CONTRA de frati adevarati. — Idiotizmu fara granite. —- Istoric, lingvistic, traditional, dupu obicei…. DUPU TOATE — MAKEDONI (Makedon- Armani) sutu uramasi DIRECTI DUPU TOATE a MAKEDONILOR ANTITI !!!! — — MAKEDON

    Răspunde
  • luni, 27 septembrie 2021 la 17:13
    Legătură permanentă

    Marius Florian, matale pe ce lume traiesti? Daca ai fi studiat cat de cat problema armana, sigur te-ai fi lămurit in privinta etniei armanilor. Armânii (makidonii, vlahii, Ulah etc. sunt unul si acelasi popor format in locurile Macedoniei si nu ale Daciei. Noi, armânii, suntem urmasii populatiei condusa de Alexandru Macedon si nu al populatiei condusa de Decebal. Marius Florian, nu am auzit pana acum de numele matale in niciun fel si cu atat mai putin ca expert al etniei armane. Noi, armânii din România nu cerem nimic de la conducerea vremelnică a poporului român decât recunoasterea noastră a ceea ce suntem: o etnie aparte, cu limbă aparte, cu istorie aparte. Numai astfel se poate opri asimilarea etniei armânilor de către popolatia majoritară româneascâ, in mijlocul căreia a ajuns să trăiască de aproape 100 de ani. Si nu uita domnule Marius Florian: Dumnezeu nu bate cu parul! S-bâneadzâ Armânamea!

    Citește mai mult: https://tomisnews.ro/document-separatistii-aromani-loviti-in-parlament-s-a-respins-propunerea-de-consacrare-a-zilei-de-23-mai-ca-sarbatoare-a-comunitatii/?fbclid=IwAR25VxSl9ZAB-Jx8HQO_dYQOsIzk7JOHSVQge10TSv1qniBKzIZW2K6mdr4 | TOMIS NEWS

    Răspunde
    • marți, 28 septembrie 2021 la 15:44
      Legătură permanentă

      Se pare ca si romanii sau format tot in Macedonia. De unde au migrat si Descalecat in jurul anului 1000 la nord de Dunare (similitatile lingvistice foarte mari cu lima armaneasca si partial cu albaneza conduc catre acesta teorie). E practic acelasi popor protoromanic balcanic, despartit un mileniu. Tinmp in care limbile s-au dezvoltat separat, dar pe acelasi fond comun. Reconoasterea ca minoritate nu cred ca este o problema, dar nu opreste asimilarea. Numarul armanilor in Albania, Macedonia de Nord si Grecia a scazut vertiginos in ultimii 30 de ani, chiar daca au fost recunoscuti ca un popor aparte. In Romania casatoriile mixte care sa distruga cumunitaile armanesti sunt mult mai putine decat in Macedonia sau Grecia.

      Răspunde
  • luni, 27 septembrie 2021 la 17:05
    Legătură permanentă

    Marius Florian, matale pe ce lume traiesti? Daca ai fi studiat cat de cat problema armana, sigur te-ai fi lămurit in privinta etniei armanilor. Armânii (makidonii, vlahii, Ulah etc. sunt unul si acelasi popor format in locurile Macedoniei si nu ale Daciei. Noi, armânii, suntem urmasii populatiei condusa de Alexandru Macedon si nu al populatiei condusa de Decebal. Marius Florian, nu am auzit pana acum de numele matale in niciun fel si cu atat mai putin ca expert al etniei armane. Noi, armânii din România nu cerem nimic de la conducerea vremelnică a poporului român decât recunoasterea noastră a ceea ce suntem: o etnie aparte, cu limbă aparte, cu istorie aparte. Numai astfel se poate opri asimilarea etniei armânilor de către popolatia majoritară româneascâ, in mijlocul căreia a ajuns să trăiască de aproape 100 de ani. Si nu uita domnule Marius Florian: Dumnezeu nu bate cu parul! S-bâneadzâ Armânamea!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *