DOCUMENT Se distribuie în școli chestionarul prin care părinții își pot exprima acordul pentru vaccinarea copiilor

Ministerul Sănătăţii a validat chestionarul de exprimare a intenţiei de vaccinare în rândul elevilor minori. Documentul urmează să fie distruit în școli începând de vineri, prin inspectoratele școlare, anunță reprezentanții din Educație.

Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul va fi diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligaţie de vaccinare şi va fi pus la dispoziţia părinţilor în vederea completării“, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, persoana desemnată pentru protecţia sanitară la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinţi/tutori legali.

În cazul exprimării intenţiei de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezenţa părintelui/tutorelui legal al copilului! Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze şi beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi Direcţiile de Sănătate Publică”, menţionează sursa citată.

Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură şi pot fi transmise şi în format electronic, precizează Ministerul Educaţiei. Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă juridică, formularul de exprimare a intenţiei de imunizare, declara, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. El preciza că Ministerul Sănătăţii este singurul autorizat în prelucrarea datelor medicale cu caracter personal.

„Formularul care va fi elaborat de către cei în drept – Ministerul Sănătăţii – va avea o primă întrebare: este sau nu este vaccinat. Dacă este vaccinat, nu mai trebuie răspuns la cea de a doua întrebare, care va avea trei variante de răspuns: Da; Nu; Indecis”, preciza Cîmpeanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *