DOCUMENT Ministerul Justiției anunță PROTECȚIA „avertizorilor în interes public”: Angajații de la stat pot să divulge TUNURILE din instituții

Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege privind protecția „avertizorilor în interes public” adică a persoanelor care raportează încălcări ale legii care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în instituțiile de stat, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat. „Avertizorii” din instituțiile publice vor beneficia de asigurarea confidențialității identității acestora în toate cazurile de raportare, precum și de exonerarea de răspundere pentru încălcarea restricțiilor privind divulgarea de informații impuse prin contract sau prin lege. Pe de altă parte, bugetarii care fac sesizări nereale, cu bună știință, nu se bucură de protecție, ba mai mult, sunt prevăzute sancțiuni de natură contravențională în acest caz, pentru a descuraja denunțurile răuvoitoare.

Actul normativ definește „avertizorul în interes public” ca fiind „persoana fizică care efectuează o raportare sau divulgă public informații referitoare la încălcări ale legii, obținute în context profesional”. Legea obligă autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice de drept privat care au cel puțin 50 de angajați, regiile autonome de interes național sau local, companiile și societățile naționale sau, după caz, societățile la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, indiferent de numărul de angajați, să identificice sau să instituie canalele interne de raportare și de a stabili proceduri de raportare internă a unor încălcări ale legii.

Măsuri de protecție

Pentru a beneficia de măsurile de protecție sau reparatorii, avertizorul trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:

  1. să fie una dintre persoanele care efectuează raportări și care au obținut informații referitoare la încălcări ale legii într-un context profesional;
  2. să fi avut motive întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării;
  3. să fi efectuat o raportare internă, o raportare externă sau o divulgare publică potrivit prezentei legi;
  4. să fi suferit represalii ca urmare a raportării efectuate

De aceste măsuri de protecție se bucură și persoanele terțe care au legături cu avertizorul și care ar putea să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale acestuia, precum și persoanele juridice deținute de către avertizor, sau pentru care avertizorul lucreazăsau cu care are alte tipuri de legături într-un context profesional. Legea interzice orice formă de represalii împotriva avertizorilor, în special cele care privesc:

  • suspendarea contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu;
  • concedierea;
  • modificarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu;
  • retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă şi a dezvoltării profesionale;
  • aplicarea unei sancțiuni disciplinare
  • constrângerea, intimidarea, hărțuirea sau ostracizarea;
  • discriminarea, crearea unui alt dezavantaj sau supunerea la un tratament inechitabil;
  • refuzul de a transforma un contract de muncă pe o perioadă determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, în cazul în care lucrătorul a avut așteptări legitime că i s-ar oferi un post permanent;
  • refuzul de a reînnoi un contract de muncă pe o perioadă determinată sau încetarea anticipată a unui astfel de contract;
  • cauzarea de prejudicii, inclusiv la adresa reputației persoanei în cauză, în special pe platformele de comunicare socială, sau pierderi financiare, inclusiv sub forma pierderii oportunităților de afaceri și a pierderii de venituri;
  • includerea pe o listă sau într-o bază de date negativă, pe baza unui acord sectorial sau la nivel de industrie formal sau informal, care poate presupune că persoana în cauză nu își va găsi, în viitor, un loc de muncă în respectivul sector sau în respectiva industrie;
  • rezilierea înainte de termen sau anularea unui contract pentru bunuri sau servicii;
  • anularea unei licențe sau a unui permis;
  • solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice sau medicale

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Guvernului. Dacă va fi adoptat, el va fi trimis Parlamentului pentru dezbatere și vot final.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *