DOCUMENT CNSU a stabilit măsuri de carantină pentru cei care se întorc în țară în perioada sărbătorilor
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni, 6 decembrie 2021, Hotărârea numărul 111 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00.
Principalele măsuri:
1. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, astfel:
a)persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
b)persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.
PE ACELAȘI SUBIECT: