Spread the love

Coordonatorul PRO România Constanța, deputatul Mircea Titus Dobre, se arată iritat de intențiile venite din partea Ministerului Economiei, mai exact Departamentul pentru Turism, de a modifica Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități. Potrivit lui Dobre, secretarul de stat Răzvan Pârjol, care conduce Departamentul, și-a anunțat intenția de a modifica această lege în scopul salvării afacerilor din turism și horeca. Fost ministru al Turismului, Dobre a sărit ca ars și îl atenționează pe secretarul de stat să ia mâinile de pe legea 170, pe care, de altfel, parlamentarii liberali au votat-o la momentul respectiv, nefiind nici un vot împotrivă.

„Luați mâinile de pe Legea 170/2016! Am văzut declarațiile de astăzi ale d-lui secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, care se ocupă de departamentul Turism (fostul Minister al Turismului). Mi-a amintit de un personaj caragialesc, din comedia „O scrisoare pierdută”, pentru că a tot repetat ceva asemănător cu replica lui Zaharia Trahanache: „să avem puțintică răbdare, stimabililor”… și nimic despre vreo măsură concretă care să salveze situația din Turism și HORECA. Dar i-a spus, probabil, cineva, că există o lege care se leagă de situația actuală, de unde o fi tras concluzia că acea lege trebuie să fie schimbată. Dacă ar fi citit legea respectivă – Legea 170/2016 privind impozitul specific unor activități – ar fi înțeles că e singura care poate salva afacerile din Turism și HORECA ACUM! Nu știu pe unde se afla dl. secretar de stat Răzvan Pârjol în ziua de 20.09.2016, dar trebuie să-i spun că cei din PNL au votat în respectiva zi această lege și că nu a fost niciun vot împotrivă. Vă rog să lăsați legea în forma actuală și să vă ocupați de problemele urgente ale celor care încă mai supraviețuiesc în Turism și HORECA, venind cu un pachet de măsuri foarte clar! P.S. În Legea Turismului, pe care am finalizat-o în anul 2017, împreună cu echipa din Ministerului Turismului – și blocată de cei din PNL, care asigură, chipurile, guvernarea – este prevăzută noțiunea de suspendare a activității. Această noțiune ar fi ajutat foarte mult în acest moment”, a spus deputatul Dobre.

Potrivit parlamentarului constănțean, legea îngropată a turismului prevede următoarele:

Toți cei care au unitate de cazare deschisă se prezintă la minister, depun o simplă cerere prin care solicită modificarea anexei la certificatul de clasificare, conform HG 1267/2010, și obțin o nouă anexă cu numărul locurilor de cazare din care obțin venituri în această perioadă. Operatorii economici care au unitățile de cazare închise trebuie să notifice ministerul cu privire la faptul că au închis sau cel mai sigur este să își depună certificatul de clasificare pe perioada cât nu desfășoară activitatea, conform HG 1267/2010. Operatorii economici proprietari/deținători ai spațiilor cu activitate de alimentație publică (baruri, restaurante, cafenele, etc.) ce au activitatea suspendată prin aplicarea Ordonanței Militare nr. 1, trebuie să trimită notificare la Primărie (dacă au autorizație de funcționare) sau la minister (dacă au certificat de clasificare) pentru a beneficia de art. 5 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a legii 170/2016. În aplicarea art. 5. alin. (5) din lege, prin începerea/încetarea unei activități se înțelege începerea/încetarea exploatării economice a unei structuri turistice de primire sau unități de alimentație publică de tip restaurant, bar sau a unei părți a acesteia. Închiderea structurii/unității și predarea certificatului de clasificare în vederea radierii, după caz, se consideră încetarea exploatării unei structuri de primire turistice cu funcțiune de cazare, de alimentație publică sau a unei unități de alimentație publică de către un contribuabil. Modificarea suprafeței/numărului locurilor de cazare se realizează în următoarele situații, fără a se limita la acestea: închiderea activității unei terase pe timpul iernii, închiderea activității unui bar în extrasezon, scoaterea din circuitul turistic a unui număr de camere, introducerea de camere în circuitul turistic, prin modificarea anexei la certificatul de clasificare sau a autorizației de funcționare.

CITEȘTE ȘI:

Dobre (PRO România) își pierde răbdarea cu prefectul Niculescu: „AFACEREA cu cazările este o BOMBĂ CU CEAS! Să prezinte CONTRACTELE de preluare a hotelurilor!”

Dobre (PRO România), despre repatrierile la Constanța: „Dacă bugetul statului este folosit pentru a umple buzunarele clientelei politice, vom avea CEL MAI NEGRU SCENARIU”

Dobre (PRO România), nervos pe ministrul Economiei: „Cum să ceri firmelor să aducă proba că au fost închise, când ȘTII că au fost ÎNCHISE PRIN ORDIN MILITAR?”

Dobre (PRO România), despre specula din comerț: „Sunt prețuri care pe mine MĂ SPERIE! OK, profit, dar până unde? Trebuie să empatizăm!”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *