Directorul adjunct al APIA Constanța, REȚINUT pentru o mită de 2.000 de euro

Directorul general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Constanţa, Bogdan Dumitru Dumitraşcu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, a informat, miercuri, DNA Constanţa. Reprezentantul APIA Constanţa ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a o angaja pe fiica acestuia în cadrul instituţiei. Inculpatul urmează să fie prezentat, miercuri, Tribunalului Constanţa, cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

La data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală şi, ulterior, să o transfere la o agenţie judeţeană, situaţie ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i fie remişi în două tranşe respectiv înainte şi după angajare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA – Serviciul teritorial Constanţa.

Conform sursei citate, în contextul menţionat, la data de 21 decembrie, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranşă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *