Dîncu (MApN): „Rusia a propus… darea înapoi a istoriei! Este nerealist și de NEACCEPTAT”

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a venit miercuri cu clarificări cu privire la declarațiile făcute sâmbătă, în cadrul emisiunii „În Fața Ta” de la Digi24, despre Rusia. Acesta spunea: „Citându-l pe președintele francez Emmanuel Macron, trebuie să revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.

Cu privire la speculațiile apărute în spațiul public în legătură cu așa-zise controverse legate de declarații pe care le-am făcut, la sfârșitul săptămânii trecute, în legătură cu Rusia și climatul de securitate european, doresc să fac următoarele precizări: Declarațiile în discuție au fost făcute în contextul în care Federația Rusă a înaintat către NATO o serie de prevederi inacceptabile, inclusiv aceea de revenire, din punct de vedere al securității europene și euro-atlantice, la statutul de dinainte de anul 1997, adică înaintea primului val de extindere al Alianței către Europa Centrală și de Est. Consider că o astfel de cerere, prin care se dorește darea înapoi a istoriei, este deopotrivă nerealistă și absolut de neacceptat. Vorbind despre istoria recentă a ultimelor decenii, am evocat discursul susținut recent de președintele Franței, Emanuel Macron, în Parlamentul European, la 19 ianuarie 2022. În cadrul acestui discurs, președintele francez a vorbit despre nevoia de unitate a spațiului euro-atlantic în domeniul securității și apărării, precizând că fundamentele securității continentului au fost stabilite, acum mai bine de trei decenii, împreună și nu fără sau împotriva Rusiei, pe baza principiilor democratice de relaționare între state. În acest context, parafrazându-l pe domnul președinte Macron, am afirmat și rămân ferm de părerea că nu se pot întoarce paginile istoriei spre capitolele în care Europa era divizată de Cortina de Fier și organizată pe principiul sferelor de influență, așa cum dorește, din păcate, Federația Rusă. Dacă tot este să învățăm din lecțiile trecutului, atunci ar trebui să ne amintim de primii ani de după căderea comunismului când, împreună cu și nu împotriva Rusiei, continentul European a pășit într-o nouă eră. O eră în care toate țările europene respectă principiile dreptului internațional, fără utilizarea forței, a presiunilor și amenințărilor, respectând dreptul fiecărei țări de a lua propriile decizii”, arată un comunicat de presă.

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a participat, miercuri, la ședința CSAT. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus miercuri, înainte de ședința CSAT programată pentru ora 13.00, că „nu se pune problema unei intervenții militare a NATO în Ucraina”. Totodată, el a subliniat că nu se pune problema ca România să trimită soldați sau echipamente în Ucraina și a subliniat că nu s-a discutat despre activarea rezerviștilor.

Ministrul Apărării a precizat că există dorința aliaților din NATO de a fortifica flancul estic, de a aduce mai multe trupe și echipamente, dar deocamdată nu au fost stabilite termene.

Chiar dacă nu se pune problema unei intervenții militare a NATO, sigur că vor fi consecințe în lanț asupra securității zonei și chiar asupra Europei, e vorba de lanțuri de aprovizionare cu energie, sistemul bancar. Vom fi specifici când se va termina CSAT. Există dorința aliaților de a fortifica acest flanc estic, de a aduce mai multe trupe și echipamente în cazul unui conflict, nu avem termene, dar există proceduri foarte clare pentru fiecare. Când vom termina CSAT, vom putea vorbi și despre proceduri”, a declarat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a declarat că nu se pune problema ca România să trimită soldați sau echipamente în Ucraina și a subliniat că nu s-a discutat despre activarea rezerviștilor: „Nu se pune problema a trimite soldați sau echipamente în Ucraina. Dacă vă uitați în regulile NATO, nici NATO nu poate face asta. Dislocarea trupelor se poate face doar dacă este amenințată o țară membră a NATO. În cazul Ucrainei nu e vorba de asta. Nu s-a discutat despre activarea rezerviștilor. Nu suntem în această situație.”

El a precizat că în fiecare an, prin rotație, se face o verificare, un inventar al rezerviștilor și al stării lor. Întrebat dacă România ar susține eventuale sancțiuni contra Rusiei, Vasile Dâncu a răspuns: „România face parte din NATO și își asumă obligațiile și proiectele comune. Dacă se va decide asta, și România va decide, dar pentru asta, procesul e unul colectiv, toate țările sunt consultate și se studiază exact situația concretă. România va avea ceva de spus și acolo”.

În legătură cu un posibil val de migranți dinspre Ucraina, Vasile Dîncu a spus că există scenarii care vor fi discutate în ședința CSAT. „Nu avem date în acest moment că va exista un flux masiv de migranți, dar suntem pregătiți la MApN, dar și în colaborare cu alte formațiuni”, a adăugat acesta.

Totodată, întrebat care este cea mai mare amenințare pentru români – pandemia, războiul sau facturile uriașe la energie, ministrul Apărării a răspuns: „Fiecare din aceste zone are gradul ei de periculozitate. Pentru populație în acest moment cea mai mare amenințare sunt facturile la energie”.

„Am vorbit despre amenințarea pentru populație, nu despre amenințările la adresa României. Populația e afectată mai mult de facturi în acest moment față de situația internațională”, a precizat ulterior Dîncu.

Președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru situația de securitate din zona flancului estic al NATO. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării va avea loc miercuri, de la ora 13.00. la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO;
  • Măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.