Dîncu a rezolvat problemele Armatei și deschide sesiunea Diplomația Orașelor – de la Soft Power la Smart City

Asociația Română pentru Smart City prioritizează conceptul Safe City pentru comunitățile din România. Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, va deschide principalul eveniment dedicat securității și rezilienței urbane, Diplomația Orașelor – de la Soft Power la Smart City. Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în orașe. Odată cu creșterea vitezei urbanizării dar și cu efectul globalizării, rolurile, oportunitățile, responsabilitățile și zonele de influență ale orașelor sunt în creștere. În „epoca Smart City” în care trăim, orașele, precum țările, funcționează în relații și în interacțiune cu alte orașe, având un rol de actori globali. Orașele stabilesc relații sociale, economice și politice cu alte orașe și creează „rețele internaționale de orașe” dar dezvoltă și parteneriate strategice tematice cu mulți actori.

În această logică a creșterii importanței comunităților urbane, a globalizării accelerate și a noilor amenințări hibride (majoritatea vizând infrastructuri critice, aspecte ce țin de zona cyber security, reziliență, etc.) se impune o astfel de conferință. Rolul acesteia este dublu. Pe de o parte, ne dorim să aducem în spațiul public, ca dezbatere extrem de importantă, educația civică privind protecția comunităților, dar și educația și introducerea în subiect și context Safe City a tuturor decidenților cu rol activ în apărarea și protejarea comunităților.

În Strategia sa din 2016, UE a declarat în mod clar că promovarea reformei este cea mai bună modalitate de a evita criza în statele de pe flancurile sale estice. Acest argument a fost confirmat în mod cert de turbulențele actuale din Ucraina – la fel și propriile deficiențe și limitări ale UE. Orașele, care sunt de fapt punctul de plecare al majorității problemelor globale de astăzi, joacă și rolul cheie în soluționarea acestor probleme. Mai mult, orașele contribuie la stabilirea unei culturi globale a păcii și conviețuirii. Prin urmare, credem cu tărie că ”Diplomația Orașelor de la Soft Power la Smart City” completează diplomația tradițională prin elemente de Soft Power. Ne dorim să promovăm cultura de cooperare, solidaritate și dialog cu parteneri naționali și internaționali, construind un mediu global de pace și reconciliere dar și rezolvarea problemelor fundamentale cu implicații locale, cum ar fi schimbările climatice și migrația.

Conferința va fi moderată de Radu Tudor, analist militar și realizator Antena 3.

Temele conferinței:

● Diplomația Orașelor, prezentare concept și context regional;

● Dezvoltarea subiectului Safe City în context Smart City, prin viziunea, strategia și prioritățile NATO;

● Orașe inteligente, război cibernetic și tulburările sociale;

● Reziliența comunităților noastre;

● Amenințările hibride pentru spațiile urbane și rolul rezilienței comunitare;

● Smart City în context regional. Oportunități și amenințări pentru comunitățile românești;

● Infrastructura critică de comunicații;

● Combaterea și adaptarea la schimbările climatice;

● Echipamente, soluții și tehnologii: Big Data, IoT, 5G, AI, etc.;

● Riscurile migraționale pentru comunitățile locale;

● Mediul academic și competențele de cercetare, rol determinant în arhitectura securitară;

Informații complete despre eveniment: scia.ro

Conferința este organizată în deschiderea Galei Smart City Industry Awards care va avea loc pe 31 martie 2022, la Palatul Parlamentului, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Apărării Naționale și sub Patronajul Academic al Universității Politehnică București.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.