Din obiectivele USR pentru noua sesiune parlamentară: Taxarea şi/sau eliminarea pensiilor speciale

Parlamentarii USR au o serie de priorităţi legislative pentru sesiunea parlamentară care a început marţi și care vizează domeniile educaţiei, sănătăţii, justiţiei, mediului, muncii, afaceri sociale, între acestea fiind modificarea legilor justiţiei, taxarea şi/sau eliminarea pensiilor speciale, programe precum „Masa caldă în şcoli” sau „Şcoală după şcoală”, modificarea Codului electoral, a declarat preşedintele Uniunii, europarlamentarul Dacian Cioloş.

Priorităţile noastre ca partid, pentru noua sesiune parlamentară, vizează câteva domenii cheie pentru noi – educaţie, sănătate, justiţie, mediu şi chestiunile legate de muncă şi afaceri sociale. De asemenea, toate iniţiativele legislative şi amendamentele pe care le vom depune vor avea în vedere şi punerea în practică, în aplicare, a reformelor prevăzute de PNRR, care rămâne pentru noi o prioritate, aşa cum va trebui să fie o prioritate şi pentru majoritatea parlamentară”, a precizat Cioloş, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

În domeniul educaţiei, două dintre priorităţile USR se referă la programele „Masa caldă în şcoli” şi „Şcoala după şcoală”.

Primul program se află într-un stadiu de proiect pilot deja de mai mulţi ani, este lansat încă din 2016, considerăm că şi-a dovedit utilitatea acolo unde este aplicat şi că ar fi momentul să-l extindem la nivel naţional. Al doilea program contribuie şi el la creşterea calităţii învăţământului şi scăderea ratei abandonului şcolar (…), deci iniţiativa legislativă prevede reorganizarea programului elevilor între orele 8,00 şi 17,00, coroborat cu o masă caldă în şcoală şi activităţi opţionale după-amiaza. (…) În plus, urmărim şi îmbunătăţirea învăţământului dual şi în acest domeniu vom veni cu iniţiative legislative”, a detaliat liderul USR.

În domeniul sănătăţii, USR va veni cu propuneri de modificări legislative, inclusiv în ceea ce priveşte malpraxis-ul şi îmbunătăţirea sănătăţii mintale, subiecte care se află „sus pe agenda publică din ultimii ani”, mai ales în contextul izolării create de pandemia cu COVID -19.

Dacian Cioloş a adăugat că USR va veni cu o iniţiativă legislativă care să permită autorităţilor locale să finanţeze şi sportul pentru copii şi pentru juniori, aşa cum vor să o facă pentru seniori.

Totodată, vom veni cu un pachet legislativ numit de noi „Sprijin pentru fete”, care să sprijine fetele şi mamele minore. România este unul dintre statele membre europene cu unul dintre cele mai mari numere de mame minore şi considerăm că dincolo de partea de e educaţie e important să oferim şi asistenţă acestor cazuri. USR are ca prioritate şi eliminarea şi/sau taxarea după caz a pensiilor speciale – este un obiectiv al nostru şi vom continua să insistăm pe acest subiect. Eliminarea pensiilor speciale, acolo unde este posibil, taxarea pensiilor speciale, care sunt foarte mari şi care din motive constituţionale deocamdată nu pot fi eliminate sau poate că nu e cazul să fie eliminate, este şi una dintre priorităţile din PNRR, la fel cum şi modificarea legilor justiţiei constituie o altă prioritate. Aici avem deja un pachet de modificare a legilor justiţiei propus de colegul nostru Stelian Ion, de când era ministru, care este în Parlament, vrem să aducem acest subiect pe agenda de priorităţi a Parlamentului”, a spus liderul USR.

USR mai doreşte să vină, în noua sesiune parlamentară, cu o iniţiativă de modificare a Codului electoral, de fapt o propunere pentru un nou Cod electoral care, între altele, să permită atât românilor, cât şi celor din diaspora să voteze mai uşor. Totodată, anti-plagiatul, etica şi integritatea reprezintă de asemenea domenii de interes major pentru USR.

Considerăm că nu poate exista o creştere a calităţii în educaţie dacă nu se aplică în practică nişte principii de etică, de moralitate. Şi aici cu doctoratele şi cu plagiatul avem o problemă mare de mai mulţi ani de zile. Vrem să venim cu modificări legislative pentru ca plagiatorii să nu mai poată fi protejaţi de clasa politică şi să nu mai fie recompensaţi cu funcţii importante doar pentru că au doctorat şi vedem de multe ori că cu acele doctorate sunt probleme. Deci vom avea trei proiecte de lege într-un pachet de legi anti-plagiat, pentru ca şi plagiatorii dovediţi să nu mai poată să renunţe la titlul de doctorat şi în felul acesta să scape de rigorile legii, dar şi pentru ca plagiatorii dovediţi să nu mai poată primi indemnizaţiile lunare care se adaugă salariilor lor. Şi aceste măsuri să se aplice nu doar doctorilor, ci şi conducătorilor de doctorat care au condus doctorate măsluite”, a afirmat eurodeputatul.

Cioloş a mai anunţat că USR va veni cu o iniţiativă legislativă care să nu mai permită cumulul pensiei speciale cu salariul, iar în domeniul mediului se vor face demersuri pentru aprobarea proiectului care vizează crearea unui registru naţional de mediu şi a unui cazier de mediu, prin care pot fi urmăriţi cei care afectează mediul şi să suporte rigorile legii. Totodată, parlamentarii USR vor propune un „program al pădurii” prin care să fie stopat „modul haotic şi fraudulos prin care se realizează exploatarea lemnului”.

Rolul nostru important, ca principala forţă de opoziţie din România, este să ne asigurăm că nu avem din nou derapaje peste derapaje în materie de legiferare. Deci avem misiunea să fim atenţi şi să stopăm toate lucrurile care sunt dăunătoare – avem exemple recente şi care privesc diaspora„, a declarat liderul senatorilor USR, Radu Mihail.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.