Din 2021: Banii de vacanță de la angajator pot fi taxați dacă depășesc valoarea salariului mediu pe țară

Salariații care primesc bani de la angajator pentru a se duce în vacanță sau la tratament, în timpul concediului de odihnă, vor datora pentru aceste venituri inclusiv impozit și contribuții sociale, dacă suma depășește valoarea salariului mediu brut din anul respectiv. Măsura, care este nou-introdusă în Codul fiscal, se va aplica din ianuarie 2021.

Practic, Parlamentul limitează banii netaxabili pe care-i pot primi salariații de la angajator pentru serviciile turistice sau pentru cele de tratament, inclusiv transportul, pentru ei și pentru familiile lor, atunci când pleacă în concediul de odihnă. Măsura este inclusă în Legea 296/2020 (articolul I, punctele 36 și 101, și articolul VII). Deși actul normativ se aplică deja, noua regulă va fi valabilă începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021:

Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.”

Astfel, limitarea se va face la valoarea câștigului salarial mediu în vigoare în anul în care se dau banii de vacanță/tratament. Dacă banii de vacanță acordați de angajator depășesc această sumă, salariații vor datora la stat impozit pe venit (10%) și contribuții sociale pentru pensii (25%) și sănătate (10%).  Banii de vacanță pot fi acordați salariaților acolo unde aceștia sunt prevăzuți în contractul individual de muncă. Până acum nu exista o limită la aceste sume pe care le pot acorda firmele fără a plăti taxe la stat. Deși taxele salariale sunt datorate de salariați, acestea sunt calculate, reținute și plătite efectiv de angajator în numele lor.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.