Spread the love

Pandemia nu se combate prin măsuri dictatoriale și cenzură, ci prin transparență, dialog și încredere, transmit, miercuri, reprezentanții Cartel Alfa, care subliniază faptul că „suspendarea dialogului social este un grav abuz”.

Cartel ALFA arată că „Guvernul alunecă extrem de rapid și îngrijorător pe panta autoritarismului”, făcând referire la OUG nr. 34/2020, publicată marți, 31 martie 2020, care prevede suspendarea normelor legale referitoare la transparența decizională și dialogul social pe perioada stării de urgență, prin introducerea unui nou articol în OUG 1/1999: „Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparență decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări”.

Sindicaliștii punctează faptul că toate țările Europei sunt în aceeași situație cu România, iar în unele țări situația este chiar mai gravă, precum Franța sau Italia și totuși nu au recurs la asemenea decizii care ating drepturile omului.

„Pe lângă faptul că este o măsură abuzivă, fără echivalent în țările democratice, aceasta este și contraproductivă. Actele normative adoptate în perioada în perioada stării de urgență au beneficiat de contribuția partenerilor sociali, sindicate și organizații ale angajatorilor, forma lor adoptată fiind mult îmbunătățită față de proiectul propus inițial. Expertiza partenerilor sociali și punctele de vedere, opiniile lor, bazate pe experiența din teritoriu a membrilor lor, reprezintă un element esențial pentru ca normele adoptate să fie aplicabile și să cuprindă prevederi care adresează în mod corect starea de fapt.  Spre exemplu, reglementările privind șomajul tehnic, concediul parental etc. cuprind elemente benefice propuse de reprezentanții angajaților și angajatorilor, aspect evidențiat public de Ministrul Muncii și Protecției Sociale. Faptul că dialogul social nu este satisfăcător, fiind blocat în multe domenii de activitate, dintre care putem menționa unul esențial în combaterea pandemiei COVID-19 – sectorul sănătate, nu este un motiv pentru a elimina cu totul transparența și practica dialogului social! Nu putem combate o pandemie cu măsuri dictatoriale, cenzură și coerciți ci numai prin transparență, dialog și încredere. În această perioadă, partenerii sociali și-au adaptat cu rapiditate modul de lucru, astfel încât consultările și avizele pe proiectele de acte normative să fie date prin mijloace electronice în timp util. Nu există așadar niciun motiv obiectiv de a suspenda prevederile privind transparența decizională și dialogul social”, au transmis reprezentanții Cartel ALFA.

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” își exprimă public îngrijorarea profundă și condamnă excesele de autoritarism ale guvernului.

„Autoritățile folosesc pretextul pandemiei pentru a restrânge nejustificat drepturile și libertățile individului, adoptând măsuri excesive. Aceste măsuri nu au eficiență în combaterea răspândirii virusului și a efectelor sale! Energia și fondurile publice ar fi mult mai bine orientate spre măsuri precum: protecția personalului medical și accelerarea testării, informarea și educarea publicului, decât spre afișajul ostentativ de forță, mușamalizarea datelor, măsuri coercitive și sancțiuni. Un singur exemplu, cât se poate de elocvent, este că numărul de amenzi a crescut într-un ritm mai accelerat decât numărul de testări pentru prezența virusului”, au mai transmis sindicaliștii.

În concluzie, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” solicită modificarea de urgență a acestei prevederi, transparentizarea tuturor deciziilor autorităților publice, la toate nivelurile, și intensificarea dialogului social pentru a identifica cele mai bune soluții pentru a trece împreună peste această situație fără precedent.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *