Diaconescu (PMP): „Nici o investiție prin PNRR pentru Portul Constanța!”

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, marți seara, într-o emisiune live pe pagina de Facebook a partidului, că un Guvern intermar nu va putea semna PNRR, ceea ce va pune în pericol accesarea de fonduri pentru începerea lucrărilor de investiții. În același timp, domnul Diaconescu a atras atenția că PNRR a fost negociat prost, în condițiile în care lipsesc marile proiecte naționale de viitor, proiecte strategice pentru România.

Nu avem nicio investiție în PNRR pentru Portul Constanța, pentru digitalizare sau pentru energie verde. Suntem singurii din UE care am cerut bani pentru marea infrastructură, pentru că celelalte țări și-au rezolvat deja problemele cu autostrăzile”, a mai spus liderul PMP.

Președintele PMP a ținut să precizeze că sunt țări, precum Franța și Germania care au prezentat proiecte comune, de colaborare transfrontaliere, în cadrul PNRR și  care fac investiții din bani europeni, la cu totul alt nivel. Totodată, Cristian Diaconescu a subliniat că a fost inoportună legarea acordării acestor fonduri din PNRR de legea pensiilor și de reforma justiției. „Această asumare poate duce la blocarea investițiilor pentru aceste proiecte”, a mai spus domnul Diaconescu.   

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Diaconescu (PMP): „Nici o investiție prin PNRR pentru Portul Constanța!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *