Spread the love

Candidații pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Anton Antoniadis (Uniunea Elenă din România), Claudiu Palaz (Partidul Mișcarea Populară), Mircea Dobre (PRO România) și Horia Constantinescu (Partidul Puterii Umaniste – Social-Liberal) vor participa la o dezbatere electorală.

Evenimentul va avea loc miercuri, 23 septembrie, de la 17:00, în parcul de la Pavilionul Expozițional Constanța.

Întrucât dezbaterea candidaților pentru funcția de primar al Constanței presupune tragerea la sorți a întrebărilor pentru toți candidații, reprezentanții mass-media care vor onora prezența la eveniment vor redacta întrebările, care vor fi centralizate de delegațiile celor patru candidați într-o urnă sigilată și, ulterior, înmânată moderatului, respectiv jurnalistul constănțean Auris Luca. Astfel, fiecare publicație media din Constanța poate să formuleze patru întrebări, cu privire la subiectul alegerilor locale. Întrebările de natură personală, familială, de activitate antreprenorială sau de altă natură nu vor fi introduse în timpul dezbaterii electorale, iar fiecare candidat va avea posibilitatea să răspundă în 60 de secunde la fiecare întrebare.

La final, vor fi secțiunile politice: Fiecare candidat va avea posibilitatea să adreseze o întrebare altui candidat – la alegere – iar acesta va trebui să ofere un răspuns în 30 de secunde. La ultima secțiune, fiecare candidat va avea posibilitatea, în 5 minute, să prezinte programul său electoral și de ce ar trebui să fie votat.

Dezbaterea electorală va fi transmisă LIVE, atât pe conturile de socializare ale candidaților și partidelor pe care le reprezintă, cât și de către reprezentanții mass-media care vor participa.

Pentru postul de primar al municipiului Constanța candidează următorii:

Decebal Făgădău (PSD), Vergil Chițac (PNL), Stelian Ion (Alianța USR – PLUS), Anton Traian Antoniadis (Uniunea Elenă din România); Claudiu-Iorga Palaz (PMP), Mircea Titus Dobre (PRO România), Horia Constantinescu (PPU-SL), Corina Martin (PER), Tudorel Chesoi (ANT), Andrei Popescu (independent), Nicoleta Ploscaru (independent), Dan Aionesei (Mișcarea Patrioților Români – Dreapta Liberală), Victor Cruceru (ALDE), Constantin Frățilă (LORD), Ayla Reșit (independent), Muncianu Sorin Titus (Partidul Neamul Românesc) și Marian Vasiliev (independent).

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *