Situație greu de imaginat la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Mirosul insuportabil venit din subsolul clădirii a atras atenția cadrelor medicale. O situație alarmantă a fost descoperită la Spitalul Județean de Urgență Constanța. În subsolul unității medicale s-a găsit mizerie acumulată de zeci de ani, apă stătută și șobolani morți. Mirosul puternic a atras atenția cadrelor medicale, iar inspecția ulterioară a confirmat dezastrul sanitar.
Totul a început în urmă cu aproximativ o săptămână, când medicii au sesizat un miros insuportabil pe holurile spitalului. Reprezentanții Consiliului Județean au efectuat o inspecție, iar ceea ce au găsit a fost de-a dreptul alarmant. Managerul Spitalului de Urgență Constanța , Raluca Vericeanu, a declarat la un post TV, că la începutul mandatului său nu a fost înștiințată cu privire la această problemă.
În urma acestei descoperiri, șeful administrativ al Spitalului Județean de Urgență Constanța și-a dat demisia. Muncitorii Regiei de Apă Constanța au intervenit pentru a curăța subsolul, folosind vidanje pentru a îndepărta reziduurile. Președintele Consiliului Județean Constanța Florin Mitroi a anunțat că vor fi efectuate controale și în alte unități medicale din județ. Aceste inspecții vor evalua situația sanitară, cu accent pe subsolurile spitalelo.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google