Site icon TOMIS NEWS

Desfacerea căsătoriei. Evidența Persoanelor Constanța detaliază pașii procedurii de divorț

evidenta persoanelor 2

Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, anunță Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța. Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor. În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că: 

La depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat solicită soţilor următoarele documente: 

În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, iar în cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate, a unui interpret autorizat al limbajului mimico- gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Ofiţerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită şi acordă soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia. La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofiţerul de stare civilă delegat verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, solicitând soţilor o declaraţie. Dacă soţii nu se prezintă împreună, după termenul prevăzut dosarul de divorţ se clasează, La fel și în următoarele cazuri:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version