Desene animate cu primarul Chițac: A adus… PÂRLITORUL, ca să dezghețe asfaltul

Orice degradare a carosabilului reprezintă un pericol pentru siguranța participanților la trafic, transmite joi Primăria Constanța, după ce s-a făcut de tot râsul zilele trecute când muncitorii dădeau cu… târnăcopul în asfaltul întârit. Chiar dacă lucrările de asfaltare sunt sistate până la primăvară, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă reparațiile în zonele în care este necesară refacerea covorului asfaltic.

strada Lyon 4

Se utilizează o mixtură stocabilă la rece, un material folosit la întreținerea curentă a drumurilor în perioada de iarnă, atunci când temperaturile nu permit aplicarea asfaltului cald. Sunt lucrări temporare, realizate în regim de urgență, în zone unde sunt avarii la țevile subterane sau deteriorări cauzate de condițiile meteo și au rolul de a preveni degradarea carosabilului pe o suprafață mai mare. Mixtura stocabilă este depozitată în saci iar suprafața pe care se aplică trebuie încălzită în prealabil. Procedura de aplicare nu este condiționată de utilajele folosite în asfaltare, fiind posibilă și dispersia manuală. Produsul poate fi prelucrat la temperaturi de până la -10°C și are o aderență perfectă chiar și în condiții umede, fiind rezistent la ploi și îngheț. La pregătirea lui se folosesc aditivi speciali care facilitează fixarea asfaltului. După reparație, drumul poate fi imediat redat circulației. Odată cu redeschiderea stației de asfalt, echipele Confort Urban vor interveni în toate zonele unde au fost efectuate lucrări de reparații pentru turnarea stratului final”, au precizat reprezentanții municipalității.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.