Sfârșitul grevei din Educație nu i-a adus nici un fel de liniște deputatului constănțean al Uniunii Națiune Române, Dumitru Viorel Focșa, care s-a dezlănțuit în Parlament cu o declarație politică. Focșa a abordat toate subiectele și problemele cu care se confruntă tinerii: droguri, jocuri de noroc, case de pariuri, câștiguri rapide imaginare, toate acestea ducând la un tineret dominat de vicii. Deputatul constănțean nu mai acceptă starea de lucruri și a pus toate aceste aspecte invocate în cârca României Educate, proiectul lui Klaus Iohannis:
„Stimate colege,
Stimați colegi,
Proiectul ”România Educată” s-a dovedit a fi un mare eșec promovat de la catedra minciunilor de președintele Iohannis! Vedem asta, clar, de trei săptămâni, de când profesorii sunt într-o greva așa cum n-a mai fost de aproape două decenii în țara noastră. Cuțitul a ajuns la os! E îndeajuns să ne plimbăm pe străzile țării și să vedem, cu ochiul liber, cum arată România ”educată”, cu ghilimelele de rigoare ”educată”, a coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR: mii de săli de păcănele și cazinouri, reclame uriașe la țigări electronice și la cazinouri cu tinere aproape dezbrăcate, droguri în aproape orice liceu! Iar principalele victime sunt, stimați colegi, copii noștri, adică viitorul aceste țări care, în loc să fie educat, așa cum se promitea, a ajuns să fie un tineret dominat de vicii!
Fenomenul drogurilor, fumatul la tineri și adicția de jocurile de noroc sunt scăpate total de sub orice control! Iar motivele sunt simple și tot atât de evidente – reclamele agresive și tolerate peste tot în cazul pariurilor și țigărilor electronice, precum și reacțiile anemice ale poliției și procurorilor în cazul drogurilor!
Vă reamintesc, stimați colegi, că în luna iunie din 2020, un proiect de lege care interzicea publicitatea la țigările electronice și faimoasele dispozitive de fumat tutun încălzit a fost respins de majoritatea PSD-PNL-UDMR, deși printre inițiatori se număraseră chiar și parlamentari liberali și pesediști! Efectele asupra sănătății copiilor noștri sunt ireversibile: peste 50% dintre elevii de liceu au fumat țigări electronice sau produse de tutun încălzit în ultimele 30 de zile, arată un raport al Institutului Național de Sănătate Publică!
Capitala țării este plină de panouri publicitare uriașe în care tinere fotografiate în posturi vulgare promovează păcănelele, sălile de jocuri de noroc sau de pariuri sportive au pe lângă ele tot case de amanet – rețeta perfectă nu numai pentru falimentul financiar, ci și pentru cel moral!
Cât despre droguri, e îndeajuns să ne amintim de clipele aproape hilare, dacă n-ar fi, cu adevărat, tragice, când șeful Agenţiei Naţionale Antidrog, Cristian Georgel Ivan, în septembrie 2022, a dovedit o incompetență crasă, blocându-se în faţa unor întrebări simple despre fenomenul stupefiantelor, lăsând să se înțeleagă că nu e la curent cu activitatea instituției sau că se teme să dezvăluie informații reale pentru a nu-i deranja pe „mai marii sistemului”!
Desigur, președintele țării este surd și orb față de aceste reale probleme ale societății românești, n-a luat nicio poziție publică, fiind preocupat, mai degrabă, de concedii sub forma vizitelor de protocol, biznisuri – să nu uităm afacerea BMW și, indeobște, orice altceva decât ceea ce ar trebui și pentru ce a fost votat!
Repet, ceea ce am susținut mereu: clasa politică trebuie schimbată din temelii! Practic, actuala clasă politică este un adevărat atentat la siguranța națională a României!
Vă mulțumesc,
deputat în circumscriptia electorala nr.14 Constanța”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google