DECLARAȚIE adoptată de NATO la București: „CONDAMNĂM acțiunile agresive ale Rusiei!” Biden, mesaj special pentru Europa Centrală și de Est

Participanții la summitul NATO organizat luni la București au condamnat actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei și au anunțat că acordă o mare atenție amenințărilor venite din est. De asemenea, șefii de stat au vorbit despre China și terorismul mondial. La summitul NATO desfășurat luni, în sistem on-line, au participat preşedinţii României și Poloniei, în calitate de gazde, și cei ai Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Republicii Slovace şi Ungariei. De asemenea, în timpul intâlnirii au avut intervenții preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Participanții au discutat despre Rusia și Marea Neagră:

NATO se confruntă cu ameninţări şi provocări distincte din toate direcţiile strategice. Acţiunile agresive ale Rusiei şi creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră, la graniţele Ucrainei şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi activităţile agresive hibride derulate de aceasta, continuă să ameninţe securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională bazată pe reguli”, scrie în documentul semnat la finalul întâlnirii.

Totodată, liderii politici au condamnat actele de sabotaj ale Rusiei de pe teritoriul NATO:

Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei, aşa cum au demonstrat exploziile din 2014 de la depozitul de muniţie de la Vrbětice, din Republica Cehă, care constituie o violare gravă a dreptului internaţional. În plus, ne exprimăm îngrijorarea faţă de informațiile privind un tipar comportamental similar pe teritoriul Bulgariei, așa cum arată anunţul referitor la investigaţia în curs de la Sofia. Suntem pe deplin solidari cu aliaţii noştri, Republica Cehă şi Republica Bulgaria”, au spus președinții participanți la summitul organizat de România și Polonia.

Participanții au analizat ascensiunea globală a Chinei și implicaţiile pentru securitatea euro-atlantică, dar și problema terorismului:

Terorismul rămâne o ameninţare pentru noi toţi. Războiul hibrid, dezinformarea şi minciuna au ca scop semănarea neîncrederii în societăţile noastre, cu obiectivul final de a șubrezi fundamentul democraţiilor noastre şi de a ne submina unitatea. Instabilitatea de dincolo de frontierele noastre contribuie, de asemenea, la migraţia ilegală. Rămânem vigilenţi, în cadrul Alianţei, astfel încât să ne asigurăm ca Afganistanul să nu redevină un adăpost pentru terorişti”, mai scrie în declarația comună semnată de șefii de stat.

La final participanții au anunțat că toate problemele vor fi discutate în luna iunie, la următorul summit NATO.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a evidenţiat, la reuniunea „Iniţiativa Bucureşti 9″, organizată de preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda, angajamentul de consolidare a relaţiilor transatlantice şi de intensificare a cooperării cu aliaţii din Europa Centrală şi de Est.

Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu aliaţii de pe flancul estic al NATO, în cadrul unui summit virtual al ţărilor din cadrul Iniţiativei Bucureşti Nouă (B9), găzduit de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de cel al Poloniei, Andrzej Duda. Preşedintele Biden a evidenţat angajamentul său de reconstruire a alianţelor şi de consolidare a relaţiilor transatlantice. A transmis dorinţa unei colaborări mai strânse cu cei nouă aliaţi ai noştri din Europa Centrală şi din regiunile Mării Baltice şi Mării Negre asupra tuturor tipurilor de provocări, inclusiv în privinţa securităţii medicale globale, schimbărilor climatice, securităţii energetice şi relansării economice globale„, a anunţat luni Preşedinţia SUA, conform unui comunicat.

Preşedintele Biden a exprimat susţinere pentru consolidarea poziţiei pentru descurajare şi apărare a NATO, evidenţiind şi importanţa ca aliaţii să intensifice măsurile de rezilienţă faţă de acţiuni economice şi politice dăunătoare ale concurenţilor noştri strategici. În plus, preşedintele SUA a salutat oportunitatea interacţiunilor cu aceşti aliaţi, precum şi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a participat la reuniune, în legătură cu eforturile aliaţilor de a aborda viitoare ameninţări, teme care vor fi discutate la Summitul NATO din 14 iunie. În final, preşedintele Biden a evidenţiat importanţa consolidării sistemelor democratice şi normelor statului de drept, atât pe plan intern, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi în întreaga lume„, precizează Casa Albă.

„Iniţiativa Bucureşti 9″ a fost lansată de România şi Polonia în anul 2014. La reuniune au participat liderii din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. De asemenea, au participat, prin videoconferinţă, Joseph Biden, preşedintele SUA, şi Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *