Spread the love

Proiectul de Lege privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul Covid-19 a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, forul decizional. Proiectul este inițiat de opt parlamentari ai PSD și PRO România, printre care și deputatul constănțean Mircea Titus Dobre și punctează faptul că trebuie stabilit regimul de achiziție și distribuție al măștilor de protecție pentru cetățeni, pe durata pandemiei de coronavirus.

„Din cauza pierderii temporare sau definitive a locurilor de muncă și din cauza prețurilor oscilante pentru măștile de protecție, foarte mulți cetățeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente. În prezent, necesarul de măști de protecție nu este acoperit de farmacii sau comercianți, iar în unele cazuri specula face ca aceste produse să fie complet inaccesibile. (….) Ministerul Sănătății, prin UNIFARM, să dispună achiziționarea de măști preponderent de la producători interni și din import. Fondurile pentru achiziționarea măștilor se asigură de la bugetul de stat și din fondurile proprii ale UNIFARM. Există riscul ca cetățenii să nu beneficieze de protecție proprie și să contribuie la propagarea epidemiei. (…) Distribuția să se realizeze de UNIFARM, prin DSP-uri, către autoritățile locale. Seturile de 30 de măști de protecție să ajungă la cetățeni prin autoritățile publice, în mod gratuit”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor, proiectul fiind disponibil integral AICI!

Amintim că premierul Ludovic Orban a insistat pe ideea că doar persoanele fără venituri sau cu venituri reduse să beneficieze de măști de protecție din partea statului. În acest sens, pe 21 mai, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat o Ordonanță de Urgență privind acordarea de măști de protecție din partea statului pentru persoanele defavorizate.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 19 mai și miercuri a fost adoptat definitiv miercuri, cu 224 de voturi pentru, 64 împotrivă și 3 abțineri.

„Prin această lege putem să asigurăm pentru persoanele care nu își permit sau care nu găsesc măști achiziția centralizată prin UNIFARM a unui număr suficient pentru populație. Am primit o veste bună de la guvernul PNL, cum că s-a pornit licitația pentru 115 milioane de măști, chiar mai mult de 30 cât am propus noi. Ca orice veste bună de la guvern, imediat este urmată de o veste proastă: s-a anulat deja licitația. Probabil că firma bucătăreselor din județul Vaslui, la întâmplare, nu a adus 115 milioane de măști și au anulat-o. În momentul în care guvernul propune prelungirea stării de alertă, eu voi vota împotrivă, dar propuneți și păstrarea în continuare a obligației de a purta măști și cred că nu poți să obligi un cetățean să poarte mască, până nu te asiguri că are acces! Prin legea de azi am asigurat acest lucru și mi-aș dori foarte tare să se și pună în aplicare”, a spus președintele PRO România, Victor Ponta, după votul din Parlament.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *