Spread the love

Peste 7.500 de participanți, 570 de arbori, 670 de arbuști, 20.000 de flori anuale și 3.600 de flori perene plantate! Sunt rezultatele pe care Primăria Constanța le așteaptă în campania „Curățăm Constanța Noastră”.

„Curățăm Constanța Noastră este o campanie născută de viața fiecăruia dintre noi. Așa cum ne facem curat înainte de Paște sau de Crăciun, cred că putem să facem cu toții curat nu doar în apartamentele și în locuințele noastre, ci în orașul nostru. (…) Aud tot felul de mituri, de parcă cineva ar trebui să vină și să se ocupe de spațiul verde din fața blocului. Nu! Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Îi invit pe constănțeni să se înscrie în această campanie și să vină să planteze alături de noi. Fac apel la toți operatorii economici să se implice fie cu oameni, fie cu material, arbori, arbuști sau flori, în campania noastră. Se pot înscrie în această campanie și cu materiale necesare curățeniei: mănuși, veste, greble, lopeți sau saci”, a punctat primarul Constanței, Decebal Făgădău, care a adăugat că, în această toamnă, își dorește ca în Constanța să se desfășoare cea mai mare campanie de plantări din istoria orașului.

Totodată, acțiunile se desfășoară în grădinițe, școli, licee, universități, toate după un calendar bine stabilit. Potrivit primarului Făgădău, după 15 aprilie vor fi plantate florile anuale și florile perene în parcuri.

În altă ordine de idei, peste 100 de locuitori de etnie romă au participat astăzi la curățenia de primăvară, în cadrul celei de-a opta ediții a campaniei „Curățăm Constanța Noastră”, în cartierul Anadalchioi. Oamenii au strâns gunoaiele, au măturat, au văruit bordurile, stâlpii și gardurile. Mai mult, în perioada următoare vor planta și 20 de pomi fructiferi.

Potrivit Primăriei Constanța, familiile care locuiesc pe strada Semănătorului și pe Intrarea Câmpului și-au luat angajamentul ferm în fața reprezentanților municipalității constănțene să facă și să mențină curățenia în propriile locuințe, să respecte normele de conviețuire, să nu tulbure ordinea și liniștea publică, să nu mai crească animale sau să folosească atelaje hipo. 

„Toate aceste măsuri au fost luate după mai multe întâlniri pe care cetățenii de pe cele două străzi le-au avut cu reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța, ai Regiei Autonome de Exploatarea a Domeniului Public și Privat, ai Direcției Generale Poliția Locală și ai Direcției Generale de Asistență Socială. De asemenea, reprezentanții DGAS au făcut mai multe anchete sociale, i-au îndrumat și ajutat să depună cereri pentru locuințe sociale, i-au consiliat în privința înscrierii copiilor la școală, a evitării abandonului sau a vaccinării”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *